Mai mulți angajați pensionari de la Consiliul Județean Cluj rămân fără loc de muncă

Mai mulți angajați ai Consiliului Județean Cluj și instituțiilor publice, precum și societăților comerciale aflate în subordine își pierd locul de muncă în aceste zile. Cauza este hotărârea recentă a Curții Supreme potrivit căreia emiterea unei decizii de pensionare determină încetarea raportului de serviciu al funcționarului public, chiar dacă s-a cerut suspendarea pensiei.

La finalul lunii noiembrie, în urma unei solicitări a Tribunalului Suceava, Înalta Curte de Justiție și Casație (ÎCCJ) a decis că emiterea unei decizii de pensionare pentru un funcționar public determină încetarea de drept a raportului de serviciu al acestuia, chiar și în situația în care salariatul solicitase suspendarea pensiei.

Făclia de Cluj a solicitat Consiliului Județean situația legată de aplicarea acestei decizii iar din răspunsul primit reiese că nouă pensionari angajați ai CJ Cluj nu vor mai putea cumula pensia cu salariul.

Numărul de angajați care aveau în același timp calitatea de pensionar și de angajat, fără a se încadra în condițiile art. 105 din Legea nr. 360/2023, care reglementează cumulul pensiei cu venituri dintr-o activitate pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal: în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Cluj am identificat 6 persoane, din care o persoană își desfășura activitatea în cadrul Direcției Urbanism și Amenajarea Teritoriului și 5 persoane își desfășurau activitatea în cadrul Direcției de Administrare Drumuri Județene; în instituțiile publice și societățile comerciale aflate în subordine au fost identificate 3 persoane”, a transmis CJ Cluj.

Cea mai afectată instituție de decizia Înaltei Curți este Casa de Pensii Cluj. De aici au fost nevoiți să părăsească instituția șapte persoane pentru că cumulau pensia cu salariul Alți patru angajați au plecat prin pensionari, ceea ce a făcut că numai de la începutul anului 2025 Casa de Pensii Cluj să rămână fără 11 angajați.

Conform datelor obținute, din cele 93 de posturi prevăzute la Casa de Pensii Cluj 15 sunt vacante în prezent, ceea ce îngreunează activitatea instituției.

 

Citește și Mai mulți funcționari pleacă din Primăria Cluj-Napoca pentru că nu mai pot cumula pensia cu salariul 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut