Locuinţele nu vor putea fi vîndute fără certificat energetic

certificatÎncepînd de vineri, 19 iulie, proprietarii vor fi obligaţi să deţină certificatul de performanţă energetică a clădirilor atunci cînd vor vinde sau închiria un apartament sau o casă, contractele încheiate în lipsa acestuia putînd fi anulate.

Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial.

Potrivit noilor prevederi legale, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unităţi de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încît acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii. Totodată, în anunţurile de vînzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da şi informaţii din certificatul energetic. La încheierea contractului de vînzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi dea cumpărătorului certificatul energetic în original. Contractele de vînzare-cumpărare sau închiriere încheiate în lipsa certificatului energetic sunt supuse nulităţii relative şi pot fi atacate în justiţie de părţiile care au încheiat documentul sau de către terţi. De asemenea, la data înregistrării contractului de vînzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul este obligat să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului energetic.

În Cluj sînt autorizaţi 56 de auditori energetici

Certificatul de performanţă energetică se elaborează şi se eliberează de auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului, proprietarului sau administratorului clădirii ori unităţii de clădire. Auditorul energetic are dreptul, în baza atestatului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, să realizeze auditul energetic pentru clădiri sau unităţi de clădire, să întocmească certificatul de performanţă energetică şi raportul de audit energetic. Acesta îşi poate desfăşoară activitatea ca persoană fizică autorizată sau ca angajat al unei persoane juridice.

Potrivit site-ului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pînă la începutul acestei luni erau atestaţi 1.387 de auditori energetici, cei mai mulţi fiind atestaţi în Bucureşti (403),Timiş (128), Iaşi (65), Constanţa (57) şi Cluj (56).

Certificatele energetice vor fi controlate de Inspectoratul de Stat în Construcţii

Inspectoratul de Stat în Construcţii va controla certificatele de performanţă energetică, rapoartele de audit energetic şi cele de inspecţie a sistemului de încălzire sau climatizare. Inspectorii vor verifica afişarea certificatului la clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice, precum şi la clădirile instituţiilor care prestează servicii publice. De asemenea, inspectorii vor verifica, prin sondaj, certificatele şi a rapoartele de audit energetic, precum şi rapoartele de inspecţie a sistemelor de încălzire şi climatizare.

Obligativitatea certificatului energetic trebuia să intre în vigoare încă de la începutul anului 2010, dar a fost amînată de mai multe ori, după ce notarii au susţinut că măsura va majora preţul caselor vechi cu 5 – 10 la sută şi va bloca tranzacţiile.

Noile prevederi privind performanţa energetică a clădirilor au fost aprobate de Guvern în 18 aprilie, fiind astfel transpuse în legislaţia naţională modificările şi completările aduse de Directiva 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.