Liviu Pop: Contractul de privatizare Mechel a fost respectat

Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, vineri, că în cazul combinatului Mechel Cîmpia Turzii, contractul de privatizare a fost respectat şi că din acest punct de vedere patronii ruşi nu mai au nicio problemă. “Am prezentat celor de la sindicate faptul că verificarea contractelor de privatizare a Mechel Cîmpia Turzii nu are nici un punct care să prezinte o problemă, deci este un contract respectat, inclusiv anexele acestui contract, care au fost respectate pe perioada de cinci ani, fapt pentru care în zona respectivă nu mai avem ce să facem”, a menţionat Liviu Pop, după întâlnirea pe care a avut-o la Câmpia Turzii cu sindicalişti şi cu autorităţile judeţene. El a adăugat că guvernul încearcă rezolvarea problemei de la Mechel Câmpia Turzii, acţionînd în mai multe direcţii, printre care şi o întîlnire cu patronatul Mechel. Ministrul a adăugat că, în acelaşi timp, a fost construită „o primă soluţie alternativă pentru disponibilizaţii de la Cîmpia Turzii”, referindu-se la proiectul AJOFM Cluj de a realiza la Cîmpia Turzii o întreprindere socială, unde ar urma să lucreze circa 250 de persoane.
Vineri, aproximativ 250 de angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii au făcut un marş de protest împotriva disponibilizărilor de la combinat şi a intenţiei patronilor ruşi de a-l închide.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.