Liga I – 22 CSMS Iaşi 1 (0 – 0) 1 CFR Cluj

Îngerul Irimia, lipsă de eficienţă cfr – istă, mediocrul Marius Avram

CSMS Iaşi (4 – 2 – 3 – 1) : Irimia – Mihălăchioaie, Avrămuţă, Tincu, Vladu – Straton, Milea (Cl. Ionescu, 72) – Keita (Ciucur, 53), Cl. Tudor (Mitrea, 86), Ţigănaşu – Pătulea, antrenor Liviu Ciobotariu; cartonaşe galbene : Keita (43), Pătulea (80), Cl. Ionescu (86), Mitrea (90)

CFR Cluj (4 – 4 – 2) : Felgueiras – Ivo Pinto, Maftei, Rada/cpt, Camora – Hora, Obiora, Muniru (Deac, 74), Diogo Valente – Kapetanos, Weldon (Buş, 81), antrenor Paulo Sergio; cartonaşe galbene : Hora (9), Kapetanos (71), Camora (77)

Arbitru Marius Avram; arbitri asistenţi Mircea Grigoriu, Alexandru Vodă

Ambele echipe şi-au dorit victoria, mai ales că situaţia ambelor nu este una de invidiat la ora actuală. Pentru ambele grupări, 2013 a debutat fără nici o victorie, ambele au avut şi au absenţe notabile din varii motive (accidentări, suspendaţi), ambele au sperat să-şi treacă în cont prima victorie. Nu a fost să fie tot din mai multe motive. Să vedem care sînt cauzele…

Ratările…

CFR – ul s-a jucat din nou cu ratările… Nu e mai puţin adevărat că şi CSMS Iaşi a avut în portarul Irimia un veritabil şi autentic Înger Păzitor. A scos de-a dreptul miraculos şutul lui Kapetanos (min. 30; un face to face din care nu prea se ratează…), a avut două parade consecutive la şuturile lui Muniru şi Weldon (min. 39), a scos de sub bară centrarea deviată a lui Valente. CFR -ul şi-a creat bune ocazii de gol, nu a ştiut însă să le şi materializeze. Şi ocaziile ratate s-au răzbunat…

De partea gazdelor notăm finalul partidei, cu două foarte bune intervenţii ale lui Felgueiras (minutul 90, la şutul lui Pătulea, respectiv minutul 93, balon reţinut în faţa aceluiaşi Pătulea). Sînt de notat şi intervenţiile bune ale lui Maftei (minutul 34, în faţa lui Cl. Tudor), respectiv Camora (minutul 50, foarfecă Pătulea).

Mediocrul Marius Avram

S-au retras din arbitraj Alexandru Deaconu şi Augustus Constantin, ştiu ei de ce. Firesc şi de bun simţ ar fi fost să se retragă şi Marius Avram, arbitru ce a reuşit în timp, să strice multe, foarte multe partide.

A făcut-o şi de data aceasta. Trei sînt momentele controversate ale arbitrajului său din recenta partidă CSMS Iaşi – CFR Cluj : henţ clar în careu la Keita, la şutul cetrare al lui Hora, minutul 25, henţ văzut şi revăzut de ‘n’ ori în reluările televizate, apreciat drept henţ de toţi comentatorii sportivi; minutul 62, un alt henţ în careu la lovitura liberă executată de Diogo Valente; mintul 78, Straton îl loveşte pe Kapetanos, Marius Avram, deşi aproape de fază, fără reacţie !

Potrivit noilor reflementări FIFA, henţul lui Keita ar fi trebuit sancţionat. A făcut-o Istvan Kovacs la partida Steaua – Media (3-0), nu a făcut-o Marius Avram. Nu ne mirăm deloc. Tatăl a fost, se ştie şi nu e un secret, arbitru mediocru, fiul e la fel ! Nu ne rămîne decît să aşteptăm cu încredere şi răbdare ieşirea lui din arbitraj, fie ea şi pe uşa din dos. Cea din faţă este închisă de foarte multă vreme pentru Avrami…

Accidentările şi suspendaţii…

CSMS Iaşi a abordat partida cu patru absenţi : Mitici şi Petrovici sînt accdeintaţi; Moutinho şi Creţu – suspendaţi

CFR Cluj are o gaură de … zece jucători : sînt accidentaţi Vass, Ronny, Mureşan, Rui Pedro, Bjelanovic, Sepsi, Sare; suspendaţi sînt Piccolo, Cadu, Godemeche

Urmări…

CFR Cluj rămîne pe locul 7, cu 34 de puncte (22 9 7 6 38 – 26)

CSMS Uaşi este pe locul 15, cu 19 puncte (22 5 4 13 20 – 29)

Demostene ŞOFRON

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.