Lăsaţi Croaţia să conducă Balcanii spre UE

Financial Times

(Articol de Joe BIDEN, vicepreşedintele SUA)

Succesul Croaţiei a fost departe de a fi inevitabil, ci este vorba, de fapt, de dovada curajului cetăţenilor şi liderilor care au depăşit tentaţiile ultranaţionalismului şi resentimentele. A lăsa în urmă trecutul este o luptă zilnică şi, zi de zi, croaţii şi-au păstrat credinţa într-o viziune ambiţioasă şi au creat instituţii democratice, care au deschis uşile NATO şi, în prezent, ale UE.

Aderarea Croaţiei la UE ridică, de asemenea, miza pentru vecinii care se confruntă cu riscul de a fi lăsaţi în urmă. De-a lungul timpului, graniţele UE ar trebui să unească ţările din sud-estul Europei, mai degrabă decît să le divizeze. Este în interesul Statelor Unite, Croaţiei şi restului Europei ca aceste state să reuşească. Fiecare ţară ce respectă regulile şi instituţiile UE ne aduce mai aproape de obiectivul unei Europe unite, libere, care trăieşte în pace. Chiar şi în vremuri economice dificile, o Europă unificată este de preferat ameninţărilor diviziunii şi instabilităţii.

Serbia şi Kosovo au fost blocate pînă în prezent într-o luptă profundă şi amară, însă prin dialog, cooperare şi un compromis dureros, prim-miniştrii Ivica Dacic şi Hashim Thaci au ajuns la un acord istoric pentru normalizarea relaţiilor.

Muntenegru şi Albania, de asemenea, au în faţă o muncă grea, dar fac progrese spre integrarea europeană, prin abordarea reformelor economice şi politice, combaterea corupţiei şi consolidarea statului de drept. Muntenegru este, de asemenea, pe cale de a se alătura Albaniei în cadrul NATO. Macedonia trebuie să rămînă fermă în ceea ce priveşte angajamentul faţă de reformă, să îşi abordeze tensiunile interetnice şi, alături de Grecia, să îşi găsească curajul de a ajunge la o soluţie reciproc acceptabilă în privinţa numelui său.

Nicio ţară nu îşi poate lăsa complet în urmă istoria sau să-şi uite tragediile. Şi nici nu trebuie să o facă. Cu toate acestea, ţările pot opta să îşi pună viitorul pe primul plan şi să acţioneze pentru bunăstarea generaţiilor viitoare. Aşa a făcut Croaţia. Şi rezultatul este că vise care păreau de neconceput în urmă cu 20 de ani sînt azi minunat şi ireversibil reale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.