Lăpuşan susţine că remanierea va ajuta Guvernul să-şi atingă obiectivele

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, susţine că remanierea guvernamentală era necesară deoarece Traian Băsescu şi cei din jurul său au făcut tot posibilul pentru a împiedica Guvernul să îşi îndeplinească agenda. Social democratul arată că schimbările la nivelul Executivului vor ajuta la atingerea obiectivelor guvernamentale. “Aceasta nouă aşezare pe posturi, cît şi venirea doamnei Pivniceru, un judecător respectat, o persoană neimplicată politic, bună cunoscătoare a sistemului, vor ajuta Guvernul în atingerea obiectivelor sale şi vor elimina orice dubiu asupra independenţei ministerului Justiţiei’’, a spus Lăpuşan.

Liderul PSD mai susţine că preşedintele suspendat face o serie de confuzii cu privire la legislaţia privind referendumul. “Traian Băsescu uită să menţioneze că, în 2009, Emil Boc a emis OUG 103, prin care cvorumul la referendum era realizat în funcţie de alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente, şi că acelaşi cvorum este aplicat şi acum, atît în legea referendumului, cît şi în decizia CCR. Traian Băsescu invocă legea prin care este ales preşedintele, dar nu spune şi faptul că a fost ales cu 5,2 milioane, iar acum are 7,4 milioane de voturi împotriva sa. Indiferent dacă Traian Băsescu se întoarce sau nu la Cotroceni, cert este că, din 29 iulie, el nu mai are legitimitate. Iar aceasta este o realitate pe care nimeni nu o va putea contrazice’’, a punctat Lăpuşan.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.