La Gherla, Festival de folclor pentru copii

Manifestările folclorice de ţinută au un parcurs ascendent la Gherla, căci edilii urbei transilvane se respectă şi la acest capitol. Primăria municipiului Gherla a acordat, şi la acest final de an, o importanţă deosebită valorificării şi păstrării tradiţiilor populare din zonă. După succesul răsunător înregistrat de cea de a XVII-a ediţie a Festivalului „Trio Instrumental”, la sfîrşitul săptămînii trecute, în organizarea fără cusur a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, a Primăriei şi a Casei Municipale de Cultură Gherla (director Ioan Miheştean) a avut loc cea de a VIII-a ediţie a Festivalului de folclor pentru copii „Tinere speranţe” (Cum trec anii, unii dintre laureaţii ediţiilor anterioare sînt acum interpreţi consacraţi, cunoscuţi în toată ţara !). Au participat 20 de solişti vocali şi instrumentişti din judeţele Alba Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Maramureş, Mureş, Hunedoara, Satu Mare şi Sălaj, tot atîtea vetre folclorice deosebit de bogate în talente tinere. Lucru de care ne-am convins, urmărind evoluţia în concurs a participanţilor. Numărul mare de copii care s-au înscris la această ediţie a concursului a făcut ca juriul festivalului să aibă o misiune neaşteptat de grea. Cunoscutul şi apreciatul om de radio Gelu Furdui a avut numai cuvinte de laudă la adresa concurenţilor. După o jurizare şi evaluare corectă a celor care s-au aliniat la startul întrecerii, la categoria 10-14 ani, locul I a revenit la nu mai puţin de 3 tinere talente: Ioana Lazac (Şimleu Silvaniei), Oana Hoza (Sîngeorz Băi) şi Alexandru Tomuş (Cîmpeni). La categoria de vîrstă 6-9 ani nu s-a atribuit locul I, în schimb locul II a revenit elevei Maria Ioana Roman din Gherla. Concurenţii au fost acompaniaţi de taraful „Ardealul” condus de Emil Mihai, din orchestră făcînd parte şi cunoscutul violonist Nelu Boca. În cadrul spectacolului de gală a evoluat şi taraful de copii „Arieşul” din Cîmpeni, dirijat de profesorul Gheorghe Bădău, profesor care a susţinut cu această ocazie ultima sa reprezentaţie în compania elevilor săi, acesta aflîndu-se în prag de pensionare.

Szekely Csaba

Fotografii: Constantin Istici

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.