La Cluj, procentul final de promovare a examenului de definitivat este de 59,28%

Procentul final de promovare la examenul naţional de definitivare în învăţămîntul preuniversitar, sesiunea 2013, în judeţul Cluj, după soluţionarea contestaţiilor, este de 59,28%, respectiv 182 candidaţi, dintre cei 304 prezenţi la examen. Înainte de contestaţii, procentul de promovare a fost de 57% (175 candidaţi).

Inspectorul şcolar general adjunct Mariana Pop a declarat luni, pentru Făclia, că în 7 cazuri notele au crescut peste 8. Numărul contestaţiilor depuse a fost peste 60.

Dintre candidaţii care au reuşit să promoveze examenul, 147 au obţinut note între 8 şi 9, iar 32 – note între 9 şi 9,99. La Cluj, 3 candidaţi au obţinut note de 10.

Conform datelor furnizate de MEN, la nivel naţional, procentul final de promovare la examenul naţional de definitivare în învăţămîntul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor, este de 51,26%, respectiv 3.409 candidaţi, dintre cei 6.651 care au finalizat proba scrisă. Comparativ cu rezultatele parţiale, din data de 23 iulie, se constată o creştere de 3,43%.

Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Gorj – 82,35%, iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi – 33,33%. Dintre candidaţii care au reuşit să promoveze examenul, 32 au obţinut note de 10, iar alţi 174, note între 9,50 şi 9,99.

„Candidaţii înscrişi la examenul de definitivare au avut de susţinut două probe. Prima, care s-a desfăşurat în perioada ianuarie – iunie, a constat în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă şi a avut caracter eliminatoriu. În urma acesteia, din totalul celor 8.567 de candidaţi înscrişi, au reuşit să se califice pentru a doua probă, scrisă, din data de 18 iulie, 7.889 de candidaţi. S-au prezentat la examenul scris 7.400 şi au finalizat proba 6.651 de candidaţi” – se precizează într-un comunicat al MEN, remis presei.

Pentru sesiunea din acest an, MEN a decis ca nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţămînt să fie 8 şi nu 7. O altă noutate a fost acordarea dreptului de a participa la acest examen şi debutanţilor cu un an vechime la catedră.

Cadrele didactice care au promovat examenul naţional de definitivare au dobîndit dreptul de practică în învăţămîntul preuniversitar.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.