La Cluj-Napoca va funcţiona prima şcoală “verde” din România

Peste 30 de persoane – manageri ai unora dintre cele mai redutabile companii distribuitoare de materiale de construcţii, arhitecţi, profesori şi reprezentanţi ai părinţilor – s-au reunit recent la sediul Şcolii Internaţionale Cluj (foto) pentru a participa la un workshop de “design integrat” privind construirea de şcoli “verzi” în România.

Prima clădire “verde” din campusul Şcolii Internaţionale Cluj va fi şi prima clădire dedicată educaţiei în România care este proiectată pe principii “verzi” şi care este realizată cu materiale de construcţie şi tehnologii sustenabile, oferind beneficii pentru sănătatea utilizatorilor şi pentru eficientizarea procesului educativ.

Simona Baciu, fondatoarea Şcolii Internaţionale Cluj şi-a exprimat entuziasmul faţă de această iniţiativă a Consiliului Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC), care a reunit, pentru prima dată, specialişti din diverse domenii şi membri ai comunităţii care vor decide asupra unor strategii de proiectare, construcţie şi promovare a clădirilor “verzi” dedicate educaţiei. Aceste decizii vor fi adoptate în premieră în vederea dezvoltării campusului Şcolii Internaţionale Cluj, urmînd să fie implementate pe scară largă pentru a crea şcoli “verzi” pe plan naţional.

Campania naţională “Construieşte Şcoli Verzi”

La workshop au participat conf. dr. ing. Dorin Beu – director al filialei RoGBC Transilvania, arhitecţi precum Robert Farczadi, Monica Raţiu şi Şerban Ţigănaş – preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, manageri şi reprezentanţi ai unor companii de profil (Secpral Pro Instalaţii, Cemacon, Rehau, Ambient). Steven Borncamp, CEO şi preşedinte al RoGBC a prezentat beneficiile unei astfel de clădiri, demonstrate de studii de specialitate: creşterea cu 26% a ritmului de învăţare al elevilor, îmbunătăţirea cu 18% a rezultatelor obţinute la examene, reducerea cu peste 10% a absenţelor elevilor şi ale angajaţilor pe motive medicale, precum şi reducerea costurilor de întreţinere cu pînă la 70%.

La workshop a fost lansată campania “Construieşte Şcoli Verzi”, iniţiată de RoGBC, care include, printre altele, cursul “Crearea şi managementul de şcoli verzi” pentru constructori, utilizatori, administratori de şcoli interesaţi să îşi desfăşoare activitatea într-o clădire “verde”, proiecte demonstrative și o competiţie naţională la care se vor cîştiga produse şi servicii sustenabile pentru şcolile din România. Mai multe informaţii despre campania “Construieşte şcoli verzi” se pot obţine la tel: 0212-220.011, 0212- 225.135.

Clujul – primul oraş care promovează clădirile “verzi”

Cluj-Napoca este primul oraş din ţară care ia măsuri concrete pentru încurajarea dezvoltării sustenabile, Consiliul Local adoptînd în data de 24 mai hotărîrea conform căreia proprietarii de clădiri “verzi” vor achita doar jumătate din impozitul pe clădiri, începînd cu anul 2013. Aşa că nu este de mirare că RoGBC a ales Clujul pentru deschiderea sediului primei sale filiale regionale.

Romania Green Building Council este o asociaţie non-profit, apolitică, ce încurajează condiţiile de piaţă, educaţionale şi legislative necesare pentru promovarea construcţiilor de înaltă performanţă care sunt sustenabile şi profitabile. RoGBC a primit acreditare ca” Established Member” (Membru cu Drepturi Depline) al World Green Building Council (Consiliul Mondial pentru Clădiri Verzi). Organizaţia este structurată după modelul altor Consilii pentru Clădiri Verzi din diverse ţări, precum SUA, Canada, Germania sau Marea Britanie.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.