Jocul cu pioni otrăviţi

Ilie CĂLIAN

Am afirmat de mai multe ori că, în pofida insuccesului general al Coaliţiei (în special al PDL), USL nu se poate culca pe-o ureche. Pe de altă parte, cred în continuare că uniunea dintre PSD, PNL şi PC are toate şansele să cîştige şi alegerile locale, şi cele parlamentare, cu condiţia să acţioneze cu luciditate. Mai cu seamă să fie atentă la două pericole.

Primul îl reprezintă disensiunile mai mult sau mai puţin mocnite între partide – nu atît la nivelul înţelegerii de principiu, cît la acela al ambiţiilor şi intereselor personale ale celor care urmează a fi propuşi pentru diferite posturi la cele două confruntări electorale. Iar uneori pericolul poate veni chiar din neînţelegerile din interiorul aceluiaşi partid. Iată recentul caz al PNL: schimbarea primarului liberal de sector Andrei Chiliman de la conducerea organizaţiei PNL Bucureşti ar putea avea efecte grave. Se zice că înlocuirea lui cu deputatul PNL Eugen Nicolăescu se datorează faptului că ar fi încercat unele aranjamente de culise, în favoarea unui protejat al său – chiar dacă oficial s-a spus că schimbarea de datorează nevoii de a-i lăsa mai mult timp pentru campania electorală proprie.

Al doilea pericol îl reprezintă fenomenul recent al părăsirii PDL de către personalităţi precum fostul prim-vicepreşedinte PDL, Sorin Frunzăverde, primit cu mare pompă ca vicepreşedinte al PNL… Acesta anunţase că, odată cu el, vor părăsi PDL şi vreo 40 de primari din PDL – lucru care, oficial, încă nu s-a întîmplat. Problema este simplă: trecerea unor foşti inamici în tabăra USL ar putea însemna îmbrăţişarea fericită a unor “pioni otăviţi”, oameni care să treacă doar formal în această tabără, pentru a-şi conserva posturile, urmînd ca, ulterior, să facă jocul PDL. De fapt, pentru USL este greu de rezolvat o problemă: ar trebui să-şi “trădeze” propriii candidaţi, consecvenţi în aceşti patru ani de opoziţie, pentru voturile incerte pe care le-ar aduce foştii PDL-işti?!

Iar recent se vorbeşte de un al treilea pericol pentru USL (care, ce-i drept, ar putea fi valabil şi pentru PDL sau UNPR). Anume, despre cumpărarea unor candidaţi credibili, care ar urma să tîndălească în campania electorală, lăsînd să cîştige advesarul care a … plătit dinainte. De fapt, situaţii similare au mai existat şi la alegerile anterioare, dar parcă nu de proporţiile care se prefigurează acum. În orice caz, PDL a început, în paralel, şi seria pomenilor electorale la oamenii “sărmani”, aşa că nu este greu de crezut ca, pe lîngă pomenile acordate “oficial”, de către prim-ministrul “independent”, MR Ungureanu, primarilor PDL, UDMR şi UNPR, să se folosească şi alte fonduri pentru plăţi secrete pentru buzunarele personale ale unor eligibili. De unde vin banii pentru a distribui – cum s-a întîmplat în ultimele zile, în oraşe cu primari PDL – pungi cu mălai şi peşti congelaţi sau radiouri portabile ruseşti – nici nu mai are importanţă: autorităţile care ar trebui să urmărească acest fenomen fie profită de, fie se tem de autoritatea şi mai mare a PDL şi marelui său şef, Băsescu.

Desigur, momirea electoratului cu astfel de pomeni nu oferă garanţia “sută la sută” că respectivele obiecte/produse se vor concretiza în exact tot atîtea voturi pentru PDL. Sau pentru oricare alt partid. Pînă la urmă, ar trebui să ne pună pe gînduri că o asemenea practică ar fi imposibilă cu populaţia dintr-o altă ţară – cu adevărat pătrunsă de spiritul democraţiei. Astfel că este normal să ne întrebăm: oare doar politicienii sînt nişte “ticăloşi” care-şi bat joc de populaţie – sau are şi populaţia vina ei? Nu cumva este perfect adevărată afirmaţia că orice colectivitate are conducătorii pe care şi-i merită?! Dar asta este o teamă pe care o discutăm inutil: trebuie să treacă vreo trei generaţii pentru ca să prevaleze o altă mentalitate. Deocamdată, mă mulţumesc să observ că şi sistemul pomenilor electorale poate să ascundă acelaşi pericol – al pionilor otrăviţi, care par să fie un cîştig uşor, dar ascund o capcană.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.