Ioan Rus a renunţat la şefia MAI

  Ioan Rus şi-a înaintat, ieri, demisia din fruntea Ministerului Administraţiei şi Internelor. El a anunţat că face acest gest din cauza presiunilor făcute, începînd de la Traian Băsescu şi continuînd cu Crin Antonescu. “Din acel moment (solicitarea CCR referitoare la liste – n.n.) asupra mea şi asupra MAI s-au exercitat nenumărate presiuni, discuţii, aprecieri de către politcienii români, începînd cu Traian Băsescu şi terminînd cu Crin Antonescu. Acest lucru este inacceptabil, eu sînt un politican corect şi limitele demnintăţii mele mi le stabilesc singur. Nu pot fi părtaş la nimic din ce înseamnă nerespectarea legii în România.”, a declarat Rus. El a adăugat ca doreşte să le transmită lui Traian Băsescu şi lui Crin Atonescu, “cu toată modestia, că în spatele deciziilor lor se află, totuşi, un popor şi o ţară”.

Acesta a anunţat că şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, îşi va înainta luni demisia. Oamenii politicii clujeni se arată surprinşi de gestul lui Ioan Rus. Dacă reprezentanţii USL spun că este o pierdere plecarea lui Rus de la MAI, rerezentanţii PDL aprciază gestul ca o victorie a statului de drept.

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, se declară surprins de gestul lui Ioan Rus, care şi-a anunţat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. El a spus că nu poate comenta demersul lui Rus, precizînd că plecarea acestuia din fruntea MAI este o pierdere pentru clujeni. El speră ca noul ministru să fie la fel de performant şi să ducă la îndeplinire obiectivele MAI.

Senatorul PSD Alexandru Cordoş susţine că demisiile lui Rus şi a lui Victor Paul Dobre reprezintă o pierdere pentru România, dar şi pentru Cluj. “Însă, avînd în vedere cele spuse de Ioan Rus, situaţia, din păcate, cred că este nefericită, dar vine ca urmare a politizării excesive a tuturor instituţiilor statului în ultimii ani”, a punctat Cordoş.

Deputatul Cornel Itu crede că Ioan Rus a fost forţat de împrejurări să-şi dea demisia. ‘’Cred că e mai bine pentru dînsul şi pentru guvern să ia această decizie.  Cum îl ştiu un om de onorare, a decis să demisioneze’’, a spus Itu, preccizînd că nu poate face alte comentarii.

Deputatul independent Mircia Giurgiu spune că regretă demisia lui Rus. El a precizat că Ioan Rus nu poate fi responsabil de problema listelor electorale. ‘’Deşi au ajuns să plătească pentru listele electorale, Rus şi Dobre nu au nicio vină. Cred în nevinovăţia lor, pentru că timpul în care puteau face ceva vizavi de actualizarea listelor electorale era prea mic’’, a spus Giurgiu, precizînd că nu ştie dacă demisia celor doi va rezolva problema.

Şeful PDL Cluj, Daniel Buda arată că demisiile lui Ioan Rus şi ale lui Victor Paul Dobre se pot constitui ca victorii ale statului de drept şi ale democraţiei din România. El a arătat că, prin plecarea lui Rus, se confirmă de fapt neregulile de la referendum sesizate de PDL.  ‘’Nu am fost şi nu sînt un fan a lui Ioan Rus şi sînt convins că domnia sa nici nu suferă din această cauză, dar este de apreciat faptul că a făcut acest gest de onoare.  Totodată, acest lucru trebuie să-i dea de gîndit atît lui Victor Ponta, dar mai ales lui Crin Antonescu, care trebuie să înţeleagă că nici măcar ei nu pot face ce doresc cu democraţia din România. Dincolo de faptul că ar putea fi apreciată ca o victorie a PDL, cred că aceste demisii se pot constitui în victorii ale statului de drept, ale democraţiei din România, şi demonstrează că nu toţi politicieni sînt lipsiţi de scrupule. Aştept ca şi domnul Ponta şi Antonescu să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut Ioan Rus’’, a afirmat Buda.
C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut