Ioan Oleleu: „Încercăm să salvăm IRCETT-ul”

Adunarea Generală a Acţionarilor Institutului Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) – instituţie aflată în administrarea Agenţiei de Dervoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) – s-a întrunit la sfîrşitul săptămînii trecute în vederea soluţionării problemelor legate de prejudiuciul creat de Cosmina Druţă, fosta contabilă a celor două instituţii.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Ioan Oleleu, reprezentantul administraţiei judeţene în adunarea generală a acţionarilor, se încearcă salvarea IRCETT după ce institutul, delapidat, în perioada 2010-2012, de fosta sa contabilă, Cosmina Druţă – angajată, în acelaşi timp şi ca expert economist în gestiune economică la ADRNV – a rămas cu datorii de peste două milioane şi jumătate de lei către Agenţia de Dezvoltare Regională.  „Se fac demersurile legale în vederea recuperării prejudiciului creat de fosta contabilă. Astfel, o serie de bunuri, a căror valoare a fost evaluată, în urma unei expertize, la  2.350.000 de lei au fost transferate către ADRNV, urmînd să fie valorificate. Fiind o instituţie cu rol important în aragerea fondurilor europene în perioada 2014-2020, Agenţia de Dezvoltare Regională trebuie să funcţioneze, dar e important ca şi IRCETT să funcţioneze pentru că, aşa cum a fost constituit institutul, acesta venea cu un plus de expertiză atît în domeniul strategiei de dezvoltare în regiunea de nord vest, cît şi pentru întocmirea proiectelor derulate pe fonduri europene”, precizează Oleleu.

Astel, Adunarea Generală a Acţionarilor a decis transferul dreptului de proprietate către ADRNV asupra bunurilor preluate de IRCETT, bunuri a căror valoare a fost evaluată  la 2.350. 695, 36  de lei. Amintim că, în urma „manevrelor financiare” efectuate de Druţă  – respectiv a sumelor transferate din contul ADRNV către IRCETT şi apoi către firma administrată de aceasta – institutul a ajuns să datoreze Agenţiei de Dezvoltare Regională nu mai puţin de 2.615.966,36 de lei. În urma valorificării unor bunuri preluate prin convenţie, IRCETT a virat către ADRNV 265.271 lei, rămînînd astfel de recuperat suma de 2.350.695, 36 de lei, plus cheltuieli de judecată.

Precizăm că prejudiciul total, creat de Druţă ambelor instituţii se apropie de 4,3 milioane de lei.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.