Ioan Oleleu: „Încercăm să salvăm IRCETT-ul”

IMG_5951Adunarea Generală a Acționarilor Institutului Regional pentru Cercetare, Educație și Transfer Tehnologic (IRCETT) – instituție aflată în administrarea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) – s-a întrunit la sfîrșitul săptămînii trecute în vederea soluționării problemelor legate de prejudiuciul creat de Cosmina Druță, fosta contabilă a celor două instituții.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Ioan Oleleu, reprezentantul administrației județene în adunarea generală a acționarilor, se încearcă salvarea IRCETT după ce institutul, delapidat, în perioada 2010-2012, de fosta sa contabilă, Cosmina Druță – angajată, în același timp și ca expert economist în gestiune economică la ADRNV – a rămas cu datorii de peste două milioane și jumătate de lei către Agenția de Dezvoltare Regională.  „Se fac demersurile legale în vederea recuperării prejudiciului creat de fosta contabilă. Astfel, o serie de bunuri, a căror valoare a fost evaluată, în urma unei expertize, la  2.350.000 de lei au fost transferate către ADRNV, urmînd să fie valorificate. Fiind o instituție cu rol important în atragerea fondurilor europene în perioada 2014-2020, Agenția de Dezvoltare Regională trebuie să funcționeze, dar e important ca și IRCETT să funcționeze pentru că, așa cum a fost constituit institutul, acesta venea cu un plus de expertiză atît în domeniul strategiei de dezvoltare în regiunea de nord vest, cît și pentru întocmirea proiectelor derulate pe fonduri europene”, precizează Oleleu.

Astel, Adunarea Generală a Acționarilor a decis transferul dreptului de proprietate către ADRNV asupra bunurilor preluate de IRCETT, bunuri a căror valoare a fost evaluată  la 2.350. 695, 36  de lei. Amintim că, în urma „manevrelor financiare” efectuate de Druță  – respectiv a sumelor transferate din contul ADRNV către IRCETT și apoi către firma administrată de aceasta – institutul a ajuns să datoreze Agenției de Dezvoltare Regională nu mai puțin de 2.615.966,36 de lei. În urma valorificării unor bunuri preluate prin convenție, IRCETT a virat către ADRNV 265.271 lei, rămînînd astfel de recuperat suma de 2.350.695, 36 de lei, plus cheltuieli de judecată.

Precizăm că prejudiciul total, creat de Druță ambelor instituții se apropie de 4,3 milioane de lei.

 

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.