Întîlnire de suflet a dascălilor dejeni

Săptămîna trecută, Cercul Militar din Dej a fost gazda unei „reuniuni de suflet” pentru absolvenţii dejeni ai Şcolii Normale din Cluj, astăzi, Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr”.

Organizată de Asociaţia Normaliştilor Clujeni – Filiala Dej, manifestarea a fost prilejuită de lansarea volumului omagial „Dascăli de pe Valea Someşului” apărut anul acesta la Editura ASTRA Dej şi dedicat „formatorului de învăţători someşeni, profesor Valer Popa”, prezent în mijlocul foştilor săi elevi. Alături de dascălii dejeni şi colegii lor din Cluj, de membrii Asociaţiei Normaliştilor şi numeroşi invitaţi, s-au aflat de asemenea, primarul Costan Morar şi ing. Gheorghe Benea, directorul Loteriei Române, susţinător al proiectului materializat prin strădania prof. dr. Emilia Mureşan şi prof. înv. Monica Tămaş, coordonatoarele volumului. Moderator: prof. Dina Maria Pripon, directorul Şcolii „Avram Iancu” din Dej.

Perpetuînd modelul şcolilor din Blaj, Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Cluj, Şcoala de Învăţători din Gherla şi Colegiul de Învăţători din Năsăud au format un anumit tip, specific, de intelectual român, pentru care „ţinuta morală, dragostea de ţară şi neam” şi „disciplina acumulării organice a cunoştinţelor” au devenit emblematice, conturînd personalităţi marcante în domeniul învăţămîntului transilvănean.

Din păcate însă, astăzi, cînd în noua Lege a educaţiei domină titlul de profesor (inclusiv la ciclurile preprimar şi primar), învăţătorul pare „o categorie profesională anacronică”, aflată pe cale de dispariţie, uitîndu-se că această denumire poartă în sine un cumul profesional ce defineşte întreg procesul de învăţămînt. Fără aceşti minunaţi dascăli, dăruiţi întru totul nenumăratelor generaţii de elevi pe care i-au învăţat să buchisească literele Abecedarului şi pe care îi învaţă primele noţiuni din „cartea vieţii”, mulţi dintre noi nu am fi ceea ce sîntem astăzi, adică, oameni. Prin urmare, nu cred să existe computer sau lege care să ne poată şterge din memoria imaginea învăţătoarei sau învăţătorului nostru, primul dascăl care s-a aplecat să ne corecteze greşelile de ortografie şi nu doar pe acestea. Oricît de moderni vrem să fim, fără Domnu’ Trandafir, fără acel „factor uman” de care puţini sîntem conştienţi şi foarte puţini îl apreciem, simpla transmitere de cunoştinţe nu ar însemna nimic. Un act mecanic, informativ, fără valoare formativă.

Cuvinte care sub o formă sau alta se regăsesc în paginile de început şi de încheiere ale volumului „Dascăli de pe Valea Someşului”, ca o completare la cele 38 de portrete biografice, de învăţători pensionari sau activi, pe care le reuneşte cartea.

Şi, ca la orice sărbătoare, manifestarea a cuprins de asemenea acordarea unor diplome de merit şi plachete omagiale, precum şi un scurt program artistic.

M. Vaida