„International Dinner” cu studenţii ERASMUS din universităţile clujene

Erasmus Student Network, filiala Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, în colaborare cu Clubul Erasmus din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, organizează joi, 29 martie, de la ora 20, în Club Agronomia, cea de-a patra ediţie a evenimentului „International Dinner”.

Evenimentul reuneşte studenţi ai programului Erasmus din cadrul UBB, USAMV şi UT Cluj-Napoca, stimulentul întîlnirii fiind – după cum anunţă lect. dr. Cristina Bianca Pocol – explorarea multiculturalităţii şi a diversităţii în domeniul gastronomic.

Organizatorii promit „mai mult de o sută de feluri de mîncăruri tradiţionale ale ţărilor participante” (Spania, Portugalia, Italia, Turcia, Franţa, Suedia, Cehia, Olanda, Kazhasthan, Germania, Cipru, Polonia, Austria şi România), muzică tradiţională şi un concurs în care vor fi apreciate şi premiate cele mai gustoase preparate. Noutatea ediţiei din acest an constă în degustarea unor feluri tradiţionale de Paşti, care vor putea fi găsite la standurile ţărilor care celebrează această sărbătoare.

Seara se va termina „pentru învingători, învinşi sau simpli degustători” cu un after party în Pub Agronomia – au mai anunţat organizatorii.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.