Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de circa 2 milioane lei pentru munca la negru

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 1,99 milioane lei pentru munca la negru şi au identificat 337 persoane care lucrau fără forme legale, în urma controalelor efectuate în perioada 25-28 iunie, la nivel naţional, informează un comunicat al Inspecţiei Muncii.

Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare au fost înaintate nouă propuneri de cercetare penală, iar pentru 82 persoane fizice s-au aplicat sancţiuni contravenţionale deoarece au acceptat să muncească fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă. Dintre acestea, 54 de sancţiuni au fost aplicate în judeţul Bihor.

În domeniul relaţiilor de muncă, amenzile aplicate a fost de 2,626 milioane lei, în urma a 2.090 controale, precizează purtătorul de cuvînt al Inspecţiei Muncii, Eugen Tifin.

În perioada menţionată, pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.475 controale, totalul amenzilor ridicîndu-se la 638.000 lei.

La zece angajatori s-a dispus oprirea din funcţiune a echipamentelor de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare, iar pentru un angajator din judeţul Maramureş s-a dispus sistarea activităţii. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 20 evenimente care, în urma cercetărilor, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.

Valoarea cumulată a amenzilor aplicate a fost de peste 3,26 milioane lei, fiind efectuate de către inspectorii de muncă 3.565 controale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.