Inspecţia Muncii: Amenzi de peste 2.300.000 lei pentru munca la negru

Amenzi în valoare totală de 3.770.500 de lei au fost aplicate de Inspecţia Muncii, în urma unor controale desfăşurate, la nivel naţional, în perioada 10 – 14 iunie. În urma controalelor au fost depistate Inspectia Muncii313 persoane care lucrau fără forme legale.

„În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 2.230 de controale şi s-au aplicat amenzi în valoare de 3.086.000 de lei. Pentru munca la negru, valoarea amenzilor a fost de 2.340.000 de lei. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare au fost înaintate 7 propuneri de cercetare penală. Pentru 75 de persoane fizice s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru că au acceptat să muncească fără a avea încheiate contracte individuale de muncă” – se precizează într-un comunicat al IM, remis presei.

Conform aceluiaşi document, în perioada amintită, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.531 de controale şi s-au aplicat  amenzi în valoare de 684.500 de lei. La 6 angajatori s-a dispus oprirea din funcţiune a echipamentelor de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare, iar pentru doi angajatori s-a dispus sistarea activităţii.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.