Îngheţarea apărării antirachetă în Europa

The Moscow Times

Rusia şi NATO se confruntă în prezent cu un impas al eforturilor de a ajunge la un acord reciproc acceptabil cu privire la crearea unui sistem comun, sau în cooperare, de apărare antirachetă în Europa. Impasul nu se datorează lipsei încercării de a face acest lucru. În ultima rundă de discuţii, preşedinţii Dmitri Medvedev şi Barack Obama au abordat scutul antirachetă al NATO, cu prilejul conferinţei de la Seul privind securitatea nucleară.

Cea mai bună soluţie pentru moment este să se lase negocierile în “holding pattern” (termen din aviaţie în care avionul zboară în jurul aeroportului pînă cînd îi vine rîndul la aterizat, n.red) pînă după alegerile prezidenţiale din SUA din luna noiembrie, pentru a le acorda tehnicienilor şi diplomaţilor din SUA şi Rusia oportunităţi suplimentare de a explora detaliile necesare.

Una dintre propuneri a fost prezentată în raportul întitulat “Apărarea antirachetă: Spre o nouă paradigmă”, care a fost expus la Conferinţa pentru securitate de la München, luna trecută. Autorii raportului au sugerat ca Rusia şi NATO să ajungă la un “compromis”, prin crearea unui sistem european de apărare antirachetă “în cooperare”, bazat pe schimbul de date, dar folosind rachete de interceptare la discreţia lor. Părţile ar putea intra într-un protocol separat, care le permite să distrugă rachete balistice ce survolează propriul teritoriu dar care ţintesc alte state.

Raportul nu impune însă limite cantitative sau calitative desfăşurării sistemului de apărare antirachetă european sprijinit de NATO. El anticipează că toate rachetele americane de interceptare programate pentru desfăşurare în Europa vor rămîne pe poziţiile lor, în imediata apropiere de graniţele Rusiei, iar navele de război ale SUA, dotate cu rachete de interceptare şi sistemul multifuncţional Aegis, vor patrula apele Mării Baltice, Mării Nordului şi Mediteranei. SUA vor putea chiar reloca echipamentele sale de apărare antirachetă cu baza pe mare, în alte ape, cum ar fi Marea Neagra sau Marea Barents.

Tăcerea păstrată de raport privind retragerea armelor nucleare tactice americane din Europa este de importanţă fundamentală pentru Rusia, deoarece doctrina militară a SUA şi NATO prevede folosirea de arme nucleare într-o primă lovitură preventivă. În acest sens, este de remarcat faptul că orice sistem de apărare antirachetă, deşi aparent defensiv, funcţionează în tandem cu sistemele de arme nucleare strategice şi tactice. Cu cît sistemul de apărare antirachetă al unei ţări este mai avansat cu atît mai mult are oportunitatea de a declanşa o primă lovitură împotriva unei alte puteri nucleare, în timp ce se protejează de o lovitură de ripostă. De aceea, premierul Vladimir Putin a reafirmat într-un articol publicat în Rossiiskaia Gazeta, înainte de alegerile prezidenţiale din această lună, că răspunsul Rusiei la orice lovitură împotriva sa va fi eficient şi asimetric.

Cercetătorii americani au oferit alte două căi de a rezolva dilema apărării antirachetă. O propunere, numită “Forward Active Defense”, sugerează înlocuirea scutului antirachetă european cu drone grele fără pilot, echipate cu interceptoare. Conform celei de-a doua propuneri, NATO şi Rusia vor conveni sa coopereze în domeniul apărării antirachetă pentru o perioadă determinată, de exemplu de patru ani.

Niciuna din aceste idei nu poate fi acceptată de Moscova, deoarece nu se ating trei puncte majore. În primul rînd, nu există nicio cheie dublă care să permită Rusiei să se alăture NATO în apăsarea butonului pentru a lansa interceptoarele. În al doilea rînd, propunerile nu au în vedere retragerea actualelor sisteme de apărare antirachetă din apropierea graniţelor Rusiei, iar în al treilea rînd, Moscova insistă în continuare asupra obţinerii de garanţii specifice din punct de vedere juridic din partea SUA de a nu submina arsenalele nucleare strategice ale Rusiei pe termen lung.

Uşa care duce la un acord privind un sistem comun de apărare antirachetă în Europa, care implică Bruxellesul, Moscova şi Washingtonul, rămîne deschisă. Dar răbdarea Rusiei nu este nelimitată.