Încă un referendum băsescian?

Ilie CĂLIAN

CALIAN Aşa cum scorpionul nu se poate abţine să înţepe, cu riscul de a muri dintr-o asemenea “întîmplare”, cum zice o fabulă, nici Traiana Băsescu nu se poate abţine de a lucra tot otrăvitor, în timpul acestei “coabitări”, care s-ar putea dovedi mult mai toxică decît ne-am imaginat-o. Ar fi bine să ne amintim din istorie – chiar dacă istoria ne învaţă că nu învăţăm nimic din istorie – că termenul “coabitare” a început să fie folosit, în 2004, de cei (ziarişti, analişti politici, politologi, “civici”, euroatlantişti” etc.) care atunci îşi puneau mari speranţe în Băsescu (şi Alianţa Da), iar astăzi nu ştiu cum să scape de el. Atunci era vorba despre o posibilă coabitare între un preşedinte PSD-ist (Adrian Năstase) şi un guvern PNL-PD.

Ideea nu era greşită: ea viza, în principiu, continuarea modernizării României şi îndeplinirea normelor minime necesare pentru admiterea în UE, proces început de PSD, cu Năstase în frunte. Însă, odată instalat funestul Băsescu la Preşedinţie, întreg acel proces a fost compromis. Desigur, Guvernul Tăriceanu a “depus toate eforturile” pentru a se încheia formalităţile de intrare în UE – ceea ce s-a şi întîmplat, iar mulţi politicieni din conducerea de atunci a ţării şi-au arogat merite pe care nu le aveau. Însă, chiar atunci, în loc să se preocupe de integrarea noastră în Uniunea Europeană, conducerea ţării s-a dedicat unui cumplit război politic intern – între Băsescu/PDL şi restul ţării. Că erau puţini – şi nici astăzi nu sînt mulţi – cei care să fi înţeles enormele pierderi produse de acest război, nu e de mirare, cîtă vreme pentru majoritatea populaţiei nivelul de înţelegere a structurilor şi relaţiilor politice se rezumă la propoziţia “Politica e curvă”.

Pe fondul acestui primitivism de gîndire (care n-a dispărut şi nici nu am motive să cred că s-a diminuat) s-au putut întîmpla toate cele, din 2004 pînă astăzi. Pe fondul incapacităţii electoratului român de a pricepe politica, într-un sistem democratic parlamentar pluripartidist şi al economiei de piaţă, se perpetuează percepţiile complet false despre ceea ce trebuie să facă nu politicienii, ci electoratul însuşi – cel care-i votează pe politicieni. Am auzit, tot mai mult, în ultimii ani, inclusiv după ultimele alegeri parlamentare, că participarea scăzută la alegeri s-ar datora faptul că “poporul” este dezamăgit de “oferta” partidelor. Păi, dacă este aşa, de ce, oare, cei vreo 40%-50% dintre “dezamăgiţi”, nu-şi fac propriul partid, sau două, cu care să ocupe, ele, majoritatea parlamentului?!Simplu: explicaţia cu “dezamăgirea” e o minciună, pentru a acoperi incapacitatea sau comoditatea (lipsa de curaj al angajării civice şi politice). Pe acest fapt fundamental – respingerea angajării civice individuale şi preferinţa pentru un “şef” atotputernic – se bazează în continuare Traian Băsescu.

E adevărat, el are încă în subordine serviciile secrete, parchetele, judecătorii, CSM şi Curtea Constituţională – ba şi alte instituţii ale statului, a căror conducere, directă sau indirectă, i-a fost oferită de nenorocita noastră de Constituţie, cu regim de republică semiprezidenţială , regim la care – spre marea mea stupoare – nu vrea să renunţe nici USL. Dar, în realitate, “regimul Băsescu” are o “bază de masă”: mulţimea evazioniştilor fiscali. Nu vă gîndiţi la marea evaziune fiscală: respectivii au cîte un singur vot. Gîndiţi-vă că, dacă evaziunea fiscală a depăşit 40% din PIB, la ea participă – cu sume individuale mici, dar zilnic – multe milioane de cetăţemi români cu drept de vot. Iar pentru aceştia – pentru care legile trebuie respectate, dar numai de ceilalţi, nu de ei şi familiile lor -, pentru aceştia regimul Băsescu este garanţia că vor putea continua (de la “talpa ţării’, pînă la miniştri şi alţi potentaţi).

Pe reacţia acestei mulţimi se bazează Băsescu atunci cînd continuă să bage beţe-n roate mersului României. Acum ameninţă cu un nou referendum. După cît e de pervers, ar putea să-l şi provoace, punîndu-ne într-o situaţie mai complicată decît am trăit din 2004 încoace. Credeţi că marea majoritate a electoratului este chiar îngrijorată de o asemenea posibilitate?! Nicidecum!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.