Încă o dată despre Biserică

Biserica este așezământul sfânt întemeiat de Mântuitorul Hristos pentru mântuirea oamenilor. Biserica ia ființă „prin iradierea Duhului Sfânt din trupul lui Hristos în celelalte ființe umane, lucru care începe la Rusalii, când Duhul Sfânt coboară peste apostoli, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii credincioși în care se extinde puterea trupului pnevmatizat al lui Hristos”.

Hristos îi mântuiește pe oameni întrucât se extinde în ei, întrucât îi încorporează în Sine și întrucât îi asimilează treptat cu omenitatea Sa înviată. Biserica este această extindere a lui Hristos în oameni, acest mediu în care se realizează treptat asimilarea oamenilor cu Hristos cel Înviat.

Biserica se întemeiază la Rusalii când apostolii „erau împreună în același loc. Și din cer, fără de veste s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Domnul a grăi” (Fapte 2, 1- 4).

În Ierusalim erau veniți la sărbătoare oameni din toată lumea, iar faptul că îi auzeau vorbind în limbile lor, după cum le dădea Duhul, le era de mare folos. Sfântul Petru, dimpreună cu cei unsprezece, le-a propovăduit pe Hristos și s-au botezat cam la trei mii de suflete. În felul acesta ia naștere în mod văzut Biserica.

Biserica este trupul lui Hristos, El este Capul, iar noi fiecare mădulare în parte. Sfântul Pavel le scrie Efesenilor: „Ci, ținând adevărul în iubire, să creștem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos. Din El tot trupul, bine alcătuit și bine închegat prin toate  legăturile care îi dau tărie, își săvârșește creșterea potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare și se zidește întru dragoste” (Efeseni 4, 15-16).

Opera de mântuire a Mântuitorului Hristos cuprinde cinci acte: Întruparea, Răstignirea, Învierea, Înălțarea, Pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii. Pogorârea Sfântului Duh „e cea care dă existență reală Bisericii, punând începutul sălășluirii trupului îndumnezeit al lui Hristos în celelalte ființe umane și cu aceasta, începutul Bisericii”. Acesta este înțelesul spiritual al Bisericii, care „în esența sa este trăirea comună a oamenilor cu Sfânta Treime, participarea în comun a lor la viața lui Dumnezeu, e o societate de persoane umane cu persoanele divine”. Referitor la această Biserică zice Domnul că „Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Dar Biserica, de-a lungul veacurilor, are și un rol cultural, social și național. Pentru toate popoarele lumii, Biserica a fost un factor civilizator. Românilor, și în mod excepțional transilvănenilor, Biserica le-a fost mama ocrotitoare. În publicistica sa, marele Mihai Eminescu afirmă textual că „Biserica Ortodoxă e Mama neamului Românesc”. Iar referitor la rostul pe care-l avem în istorie spune: „Noi, popor latin de confesiune ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanțul dintre Apus și Răsărit… Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în țara noastră, când este vorba de legea părinților noștri, care ne leagă de Orient, și de aspirațiile noastre care ne leagă de Occident…, vrăjmașii, oricare ar fi ei, ne vor găsi uniți și tot atât de tari în hotărârile noastre ca și în trecut”.

În ce ne privește pe noi, transilvănenii, Arhiepiscopul Iustinian Chira scria: „Secole îndelungate, când noi, românii transilvăneni nu aveam nici voievozi, nici dascăli, nici nobili, el, preotul Bisericii lui Hristos, ne-a fost de toate: și îndrumător, și părinte, și învățător, și mângâietor. El niciodată nu ne-a părăsit. S-a născut dintre noi, a crescut și a trăit cu noi. A gustat împreună cu noi bucuriile și necazurile”.

Totuși, în ultima vreme, Bisericii Ortodoxe, „Mama neamului Românesc”, i se dau prea multe palme. Ajunge! Tinerele generații trebuie să știe că timp de secole, singurele lăcașuri de sănătate, de învățământ și de cultură au funcționat sub tutela bisericilor. Fiindcă și astăzi, sute de așezăminte de asistență socială, spitale, orfelinate, cămine de bătrâni, sunt construite și patronate de Biserică. Fiindcă și-n situația actuală a pandemiei de coronavirus, Biserica a făcut colecte importante.

Părintele Rafail Noica, cu duhul său vizionar, zice că „vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale sale, să ne reînvățăm mai mult încrederea în Dumnezeu decât în cele văzute și «mai la îndemână» și să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc să îmbrățișăm și atitudinile acestei lumi, punând deoparte, fie și provizoriu, poruncile lui Hristos”.

Oricum, noi, românii, nu trebuie să uităm că de-a lungul veacurilor Biserica ne-a însoțit și ne-a ocrotit, ajutându-ne să depășim toate necazurile, iar oamenii din toată lumea să fie siguri că Biserica Domnului Hristos nici „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

† Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI

Articole din aceeasi categorie