În zodia balanţei

RADU VIDA

  Insultînd calomnia, ca să nu calomniez insulta, şi ajung la concluzia că făuritorii legilor noastre au o mare aplicaţiune spre nesigur. Atunci cînd legiuitorul lasă impresia că nu e stăpîn pe situaţie, omul rămîne în ceaţa incertitudinii. Şi mîrîie.

Adevăr, minciună, calomnie, insultă – toate la un loc şi fiecare luat în parte stîlpuiesc existenţe şi ordonează vieţuca noastră de zi cu zi. Fundamentul a tot şi toate e vorba liberă, slobodă de inhibiţii şi, mai ales, posibilitatea fiecăruia dintre noi să ne exprimăm părerile. Mai simplu, mai voalat sau direct, în cuvinte cu tuşă groasă. Aşa, de la obraz, să înţeleagă muritorul. Ar trebui să nu comentăm anumite decizii ale unor foruri care, dincolo de orice îndoială, trebuie să promoveze adevăruri legate de comportamente. Şi, în acest caz, articolele despre calomnie şi insultă pot apărea oriunde într-un cod de legi. Fiecare se va purta cu mănuşi, îşi va însuşi lecţia fricii de sentinţe şi, în final, cei care ar trebui să audă ce şi cum în cestiunea potlogăriilor pe care le fac, să doarmă liniştiţi, trăind cu impresia că lumea e a lor, că nici o pană nu-i poate atinge în nemernicia lor.

Insulta şi calomnia sînt, din nou fapte penale.
Legiuitorul admite că noua prevedere îngrădeşte libertatea de exprimare. Dar puţin îi pasă. Şi spune că va pune biciul pe noi. Bine: eu m-am referit la cetăţenii acestei ţări. Greşit, însă! Legiuitorul are ce are cu jurnaliştii. Că se croşetează bîrfă subţire pe la colţuri, nu-i pasă. Că, discret, cleveteşte lumea – treaba ei! Importat e ca presa să nu scrie/ vorbească/ arate. Botniţa trebuie pusă mass-mediei!

Citind comunicatul despre repunerea calomniei şi insultei în coloanele Codului penal, mi-am dat seama că în spatele acestei acţiuni stă cu totul altceva. Zice: „Problema ar putea fi rezolvată printr-o lege specială a presei”. Da. Este o problemă. Pentru că, pînă la urmă, gura lumii-i slobodă, dar flecărelile presei trebuie bruiate. Şi nu oricum. Jurnaliştii au fost primii care s-au adaptat la exigenţele calomniei şi insultei şi, cu mai multă sau mai puţină pricepere, au putut evita procese, sentinţe defavorabile etc. Nu Codul penal e ţinta. Ci Lege! Care să pună în lanţuri presa. În totalitatea ei.

Auziţi? Dacă spun că preşedintele Barosso şi Papa Francisc s-au întîlnit în Biblioteca privată din Palatul Apostolic, se cheamă că am spus un adevăr. Dacă precizez că întîlnirea a durat 14 sau 16 minute – înseamnă că mint, pentru că, agenţiile de presă au anunţat fix 15 minute. Dacă specific că aceste personaje au abordat problemele crizei economice mondiale, şomajul tinerilor, dar şi al vîrstnicilor, trombonesc, cu siguranţă, pentru că aşa ceva nu se pate face decît superficial, fără a da soluţii. Dacă mai spun că o asemenea întrevedere este inutilă, poate fi insultă. Calomnia? E un pas pe care nu vreau să-l fac, doar din respect pentru cei care cred în influenţa Sfîntului părinte şi al preşedintelui Comisiei Europene.

Revenind, politicienii noştri, sigur, prin vocea Curţii Constituţionale, vor ca asemenea aspecte să nu fie comentate. Ştirea nudă, de înghiţit cu noduri. Şi gata! Ce să facă bietul jurnalist pe deşteptul? O lege a presei ar fi ca o mănuşă pentru politicieni. Iar obrăznicia supremă e că, prin aceste constrîngeri… legale ar oferi, cu generozitate, garanţii împotriva sentinţelor disproporţionate. Ei au zis!

Deci: în neputinţa lor, se gîndesc la botniţă. Iar cîinele de pază, să devină un mieluşel cu frica în sîn, gata să se sacrifice pentru liniştea şi siguranţa mai marilor zilei. „Lex dixit plus quam voluit” – legea a spus mai mult decît a vrut. O fi şi asta calomnie? Sau doar insultă? Nu ştiu. Dar spusa datează de vreo 450 de ani dinainte de Christos. Şi, credeţi-mă, romanii ştiau ce spun, cînd venea vorba de legile imperiului (Europei!).