În pregătire, la Naţionalul clujean, ÎNTÎLNIRILE GEORGE BANU

george_banu_2 În perioada 3-6 octombrie a.c., Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat şi cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, organizează cea de a treia ediţie a ÎNTÎLNIRILOR INTERNAŢIONALE de la Cluj, evenimentul purtînd genericul ÎNTÎLNIRILE GEORGE BANU.

Se impune precizat faptul că Întîlnirile Internaţionale reprezintă o iniţiativă a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, concretizată într-un festival anual, care are drept scop promovarea dialogului internaţional prin teatru, diseminarea informaţiilor culturale şi realizarea de colaborări şi iniţiative culturale în spaţiul internaţional. Aşa cum au relevat şi ediţiile anterioare, Întîlnirile Internaţionale reprezintă un spaţiu pentru dialog prin artă. Festivalul propriu-zis are o tematică diferită în fiecare an, tema pentru fiecare întîlnire fiind stabilită de participanţii la ediţiile anterioare. Tematicile pot fi extrem de variate, de la subiecte de interes artistic general şi subiecte de interes social, pînă la concentrarea pe opera unor artişti sau diverse curente artistice.

Iar acum – de ce George Banu? Pentru că ilustrul teatrolog, autor dramatic şi profesor universitar de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, stabilit în Franţa din 1973, eseist de reputaţie mondială, este o personalitate de primă mărime a culturii române, care şi-a dedicat opera critică regiei moderne şi figurilor ei exemplare – Brook, Strehler, Grotowski ş.a.; a publicat volumul de referinţă intitulat Costumul de teatru (1981), precum şi cartea Brecht ou le petit contre le grand, încununată cu Premiul Criticii dramatice pentru cea mai bună carte a anului 1981; acelaşi premiu îi va reveni lui George Banu în 1984 şi 1990 pentru volumele Le théâtre, sorties de secours şi Le Rouge et l’or. Pentru că, între anii 1990-2001 a fost director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor, iar între anii 1994-2001 a fost preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor. Pentru că George Banu a primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. Cărţile sale au fost publicate de cele mai prestigioase edituri pariziene şi au fost traduse în numeroase limbi, a scris o trilogie despre legăturile dintre teatru şi pictură – Le Rideau, L’Homme de dos, Nocturnes – conduce revista Alternatives theatrales şi colecţia Le Temps du théâtre la Editura Actes-Sud. Lui George Banu i-a fost decernat Premiul de excelenţă al UNITER şi Premiul Prometeu 2007. Este preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene, din 2006 şi al UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti. Peste 28 de cărţi „cu greutate” şi de neocolit pentru cei interesaţi de MAREA CULTURĂ – iar portretul lui George Banu este departe de a fi complet.

Revenind la Întîlnirile Internaţionale, să mai spunem că în paralel cu crearea unei platforme de dialog între diverse personalităţi culturale şi iniţierea unei reţele de comunicare între personalităţi teatrale din lume, festivalul va prezenta trei spectacole de teatru produse de Teatrul Naţional „Lucian Blaga” (unul dintre acestea – Sânziana şi Pepelea de Vasile Alecsandri, a cărui avanpremieră a avut loc în 25 iunie 2013) şi alte trei produse de Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca. Pe lîngă spectacolele de teatru, în cadrul festivalului vor mai avea loc lansări de carte, concerte de muzică clasică, mese rotunde, conferinţe etc.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.