În Orientul Mijlociu se redistribuie sferele de influenţă după modelul primelor două războaie mondiale

Novîi Reghion

Revoluţiile arabe, afluxul de musulmani în Europa şi Rusia, “toleranţa totalitară”, radicalizarea regiunile islamice tradiţionale – toate acestea s-ar putea să nu însemne neapărat un eşec al politicii Occidentului în Orientul Mijlociu, ci să fie parte a unei strategii globale, care ar putea să culmineze cu o conflagraţie mondială.

În cazul realizării unui astfel de scenariu, lumea va avea o formă nouă, iar cîştigători vor fi puţini, la fel ca în urma primelor două războaie mondiale, cînd SUA şi-au instalat hegemonia în lume, consideră o serie de politologi ruşi, în opinia cărora Egiptul, este ţară-cheie în regiune, a cărei prăbuşire va duce ca întregul Orientul Mijlociu, împreună cu fostele republici sovietice din Asia Centrală, să se transforme într-un fel de “brîu kamikaze”, la neutralizarea căruia şi-ar putea submina forţele UE, Rusia şi China – principalii concurenţi ai SUA.

“În cazul unei revolte a islamiştilor din Egipt şi scufundarea ţării într-un război civil, va apărea problema – cum va reacţiona opinia publica mondială dacă armata egipteană va instaura calmul prin “sînge şi spadă”?” – se întreabă retoric expertul militar Aleksandr Samsonov, într-un editorial în revista Voennoe obozrenie (Review Militar). Punctul său de vedere are mulţi susţinători atît în Rusia, cît şi SUA, în special printre cei care cred în “western supremacy” şi care văd în aceasta o parte a unui joc mai mare, care ar trebui să se încheie în interesul civilizaţiei creştine. Dacă Egiptul, o ţară cu 85 milioane de locuitori, va aluneca total în haos, procesul de destabilizare care va cuprinde o regiune extinsă – de la Africa Centrală pînă la graniţele UE, Rusiei şi Chinei – va fi ireversibil, iar strategii occidentali nu pot să nu conştientizeze acest pericol.

Sîngele care curge în Orientul Mijlociu ar fi un fel de sacrificiu care trebuie să conducă la naşterea unei noi organizaţii politice, căreia să-i fie atribuit rolul jucat de Germania nazistă în Europa (1930-1940). Lumea islamică este aprovizionată în prezent cu arme, iar militanţii radicali, pătrunşi de ură faţă de “necredincioşi”, capătă experienţă de luptă în Libia, Mali, Sudan, Siria, Afganistan.

Marile puteri occidentale, avînd în vedere aici în primul rînd SUA, la fel ca înainte de primele două războaie mondiale (atunci rolul a fost jucat de Germania şi Japonia) creează cu premeditare un focar pentru o nouă conflagraţie mondială. Acum rolul de duşman îi revine lumii islamice, mai spune expertul, opinînd că lumea se îndreaptă cu paşi repezi spre un nou mare război.

Potrivit acestuia, obiectivele majore ale unei posibile conflagraţii mondiale ar fi:

1)Statele Unite trebuie să rămînă o “insulă de stabilitate” şi să realizeze un salt tehnologic în viitor, lăsîndu-şi concurenţii în urmă. În paralel, va fi rezolvată şi problema datoriilor. După Primul Război Mondial, SUA au devenit din debitor mondial în ţară creditoare. SUA îşi vor păstra populaţia, iar teritoriul lor, la fel ca în trecut, nu va fi afectat de acţiuni militare.

2) Principalii rivali ai SUA – Rusia, China, India, Europa continentală, precum şi lumea islamică – vor fi toţi grav afectaţi. Gradul de pierderi depinde de scenariul evoluţiei în cazul unei conflagraţii – de la distrugerea completă şi prăbuşirea principalelor state occidentale, pînă la pierderi uriaşe, care nu vor permite menţinerea unei parităţi cu SUA.

3) Distrugerea completă a lumii musulmane, ce va fi un focar de instabilitate şi va suferi pierderi maxime. Islamul va fi definitiv discreditat, pus pe picior de egalitate cu naţional-socialismul lui Hitler. Regiunea va suferi pierderi economice, infrastructurale şi umane uriaşe.

4) O scădere semnificativă a populaţiei umane, aşa cum de mult timp visează unii gînditori occidentali.

În acest context, autorul atrage atenţia asupra unui alt conflict care se profilează în regiune şi anume acela dintre Etiopia şi alte ţări africane situate pe cursul superior al Nilului, pentru apele rîului. Parlamentul etiopian a anulat recent acordul din 1929 privind împărţirea apelor Nilului cu Egiptul şi Sudanul, prin care o mare parte revenea Cairo şi Khartoum. Mai mult, Addis-Abeba a iniţiat construcţia unei hidrocentrale, care poate limita fluxul de apă în Egipt. În proiectele sale, Etiopia a fost susţinută de şase ţări din bazinul Nilului. În plus, planuri privind ridicarea unei mari hidrocentrale pe Nil le are şi Sudanul de Sud.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.