IN MEMORIAM Prof. dr. doc. IULIU POP

Pop Iuliu Să vorbeşti şi să-ţi aminteşti despre cei care au fost şi nu mai sînt este o marcă a umanităţii, un semn al aprecierii, iar cuvintele adunate devin portretul gîndurilor noastre. Azi şi acum, mîine şi mereu va trebui să ne amintim de oamenii pe care i-am preţuit şi să o facem după ştiinţa şi cultura noastră. Un astfel de om a fost şi profesorul Iuliu Pop, cel care a slujit cu devotament peste 40 de ani Facultatea de Fizică a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Iuliu Pop a văzut lumina zilei la 21 iunie 1933 în satul Stoboru din comuna sălăjeană Cuzăplac. Acolo a urmat şcoala primară (1940-1946), continuînd clasele gimnaziale la Liceul Teoretic din Huedin. În 1952 devine absolvent al Şcolii Medii Tehnice de Comerţ din Cluj. Copilăria i-a fost marcată profund de pierderea tatălui, concentrat în 1943 într-un lagăr de muncă forţată de trupele horthyste şi de unde nu s-a mai întors. Au rămas patru copii în grija mamei în vremuri de război.

Dornic de carte, tînărul Iuliu Pop urmează între 1952-1957 cursurile universitare la Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ca o recunoaştere a rezultatelor deosebite obţinute în anii de facultate, este repartizat ca preparator la Catedra de Electricitate şi Magnetism a Facultăţii de Fizică, unde şi-a desfăşurat apoi întreaga activitate. Obţine titlul de doctor în fizică în 1964 la reputata Universitate “Lomonosov” din Moscova, cu o teză remarcabilă referitoare la proprietăţile magnetice ale lantanidelor. După revenirea în ţară s-a dedicat activităţii didactice şi cercetării. A urcat cu succes toate treptele universitare, obţinînd prin concurs titlul de profesor universitar în 1970. Titlul de doctor docent în ştiinţe va fi obţinut în 1972 la Universitatea “Babeş-Bolyai”.

În calitate de conducător de doctorat s-a ocupat de formarea ştiinţifică a peste 50 de doctoranzi, fiind considerat fondatorul şcolii clujene de magnetism.

Fidel pe durata întregii vieţi adîncirii cunoaşterii în domeniul magnetismului, prof. Iuliu Pop a elaborat peste 180 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate. A participat activ la schimbul internaţional de idei de specialitate, aducînd contribuţii importante la conferinţele şi congresele la care a fost invitat în Franţa, Austria, SUA, Polonia, Rusia. A fost distins cu două premii ale Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului. Preocupat de pregătirea susţinută a studenţilor, publică singur sau în colaborare 15 cărţi didactice şi monografii, cărţi care reprezintă şi azi referinţe bibliografice.

Profesorul Iuliu Pop a fost o personalitate puternică în mediul academic clujean. Trecerea timpului nu face altceva decît să decanteze faptele şi realizările sale, aşezîndu-le în galeria făuritorilor de şcoală ştiinţifică românească. Iuliu Pop a fost înzestrat cu o capacitate de muncă deosebită şi a folosit fiecare zi ca pe o resursă preţioasă, dar totuşi ireversibilă. A fost conştient că educaţia şi pregătirea se desăvîrşesc odată cu trecerea timpului şi şi-a dedicat viaţa transmiterii matricii cunoaşterii celui care l-a urmat.

Acesta a fost crezul său! Iuliu Pop a intrat în galeria celor de care merită şi trebuie să ne amintim mereu. Nouă, celor rămaşi, nu ne rămîne altceva decît să îi cinstim memoria aşa cum se cuvine.

Prof. univ. Vasile IUŞAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.