În diabet este implicată şi reglarea ceasului biologic, arată un studiu

Tulburările de somn cresc riscul dezvoltării unui diabet: s-a stabilit că o genă care joacă un rol esenţial în reglarea ceasului biologic este implicată în forma cel mai des întîlnită a bolii, arată un studiu franco-britanic, citat de Le Point.

Se ştie de cîţiva ani că un somn nepotrivit creşte riscul de a deveni diabetic, însă nu se ştia de ce. O echipă condusă de cercetători din Lille (Franţa) a descoperit rolul unei gene care sincronizează ceasul biologic în cel mai răspîndit diabet, cel de tip 2 (90% din cazuri). Cercetările, ale căror rezultate au fost publicate în revista de specialitate Nature Genetics, ar putea duce la crearea de noi medicamente pentru tratarea sau prevenirea acestei boli metabolice, arată oamenii de ştiinţă.

Ei s-au ocupat de receptorul unui hormon numit melatonină, produs de o mică glandă a creierului (epifiza) atunci cînd lumina scade. Melatonina, numită şi hormonul nopţii, joacă rolul de “paznic” al ceasului biologic, pe care-l sincronizează cu căderea nopţii, explică un membru al echipei de cercetători, profesorul Philippe Froguel. Cercetătorii au secvenţiat gena MT2, care comandă sinteza acestui receptor, de la 7.600 de diabetici şi persoane care nu au boala şi au găsit 40 de mutaţii rare care modifică structura proteică a receptorului melatoninei, ce se găseşte în pancreas şi creier. Printre aceste mutaţii, 14 fac ca acest receptor să fie inoperant.

Purtătorii acestor mutaţii care-i fac insensibili la melatonină riscă să dezvolte un diabet de aproape şapte ori mai mult decît ceilalţi, adaugă pr Froguel. El apreciază totuşi că proporţia diabeticilor de tip 2 în care este implicată “acestă disfuncţie genetică” este de doar 1-2%. “Ea nu explică toate cazurile”, adaugă cercetătorul, evocînd diversitatea de cauze ale diabetului.

Diabetul de tip 2 afectează peste 300 de milioane de persoane din lumea întreagă, această cifră urmînd să se dubleze în anii viitori din cauza creşterii numărului de obezi şi a modului de viaţă sedentar, alături de o alimentaţie prea bogată în grăsimi şi glucide. Şi anumiţi factori genetici pot favoriza apariţia bolii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.