În această seară, la INCURSIUNI DE MELOMAN, BOGDAN OTA, live!

Q COP. IVANES - OTA „Ca un veritabil homo faber, Bogdan Ota înalţă stupefiante eşafodaje sonore, rostuind pătimaş, cu minuţie şi har, mirificele suprafeţe ce compun, majestuos, edificiul muzical. Focul său componistic se nutreşte din două prinosuri de dincolo de noi: tăcerea şi tumultul. Amîndouă vin din Marele şi Micul Univers, cel din urmă fiind sufletul omenesc.

Cu toate că e primul din cariera lui Bogdan Ota, albumul Day Of Wrath mi se relevă cu pregnanţă a fi o culme de carieră. Dacă este aşa – şi este aşa! – sîntem în faţa unui fenomen.” Acesta a fost comentariul lui Sergiu Alex după ce a ascultat prima dată CD-ul lui Bogdan, cu acel neasemuit pian ce apropie Cerul…

Şi iată-l acum pe Bogdan sosind, din nou, la Cluj-Napoca, să mîngîie sufletul miilor de melomani însetaţi de muzica lui, ce vor fi prezenţi la concert, miercuri, 27 februarie, la Opera Naţională Română. De cînd s-a ştiut de concert – reamintesc, alături de Nordic Sonata Orchestra – internauţii au dat sfoară-n ţară: vin de peste tot. Din Bucureşti, din Craiova, din Argeş şi Banat, din Baia Mare şi Satu Mare! Toţi caută muzica celor două cuvinte pe care, ştiu ei, le găsesc – sigur – doar la Bogdan Ota: extazul muzical. E mult spus? Nicidecum. Citiţi mai sus: sîntem în faţa unui fenomen!

Sergiu Alex şi Bogdan Ota vor fi live la Radio Cluj FM. Vor oferi CD-ul lui Bogdan, cartea lui Sergiu Alex despre Bogdan Ota, dar vor oferi, mai ales, muzică. Pianul care apropie Cerul este, aşadar, aici!

La INCURSIUNI DE MELOMAN, Radio Cluj FM, live, de la ora 22,00, pe 95,6 FM. Anunţaţi-vă prietenii!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.