IICCMER: Rămăşiţele umane identificate la Periprava confirmă existenţa unei gropi comune

Periprava-1Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut public, pe site-ul www.iiccmer.ro, raportul arheologic privind investigaţiile de teren de la fosta colonie de muncă de la Periprava. Investigaţiile arheologice, întreprinse în septembrie a.c., confirmă existenţa unei gropi comune cu rămăşiţe umane aparţinînd unor victime de la colonia de muncă, din perioada 1958-1963.

Potrivit raportului, practica de înhumare iese din tiparele tradiţionale. „De exemplu – precizează IICCMER -, unul dintre schelete are picioarele încrucişate şi legate (probabil cu o sîrmă), iar poziţia nefirească a capului, aplecat într-o parte, împreună cu vertebrele cervicale (dislocate), denotă o introducere forţată a cadavrului. În alte cazuri, defunctul este depus într-o ladă confecţionată din material lemnos perisabil, iar un altul a fost probabil înfăşurat într-un fel de rogojină din material organic”. Într-un alt caz, mîna dreaptă a defunctului este îndoită, cu palma adusă sub bărbie, iar laba piciorului drept lipseşte. „La toate aceste observaţii se adaugă şi lipsa oricărui element de inventar funerar sau a resturilor de îmbrăcăminte sau încălţăminte” – mai precizează reprezentanţii Institutului.

„Datele din raportul arheologic susţin ipotezele noastre şi arată brutalitatea şi primitivismul administraţiei coloniei. În Periprava-2perioada următoare vom analiza toate probele şi vom extinde investigaţiile. E important să avem inclusiv analize antropologice şi ADN pentru a stabili identitatea celor îngropaţi la Periprava” – declară, într-un comunicat remis presei, preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.

În 18 septembrie a.c., IICCMER a solicitat Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior (85 de ani), pentru săvîrşirea infracţiunii de genocid. În baza dovezilor administrate în cauză, Institutul a conchis că în perioada 1958-1963, Ioan Ficior „se face vinovat din punct de vedere penal în mod direct de decesul a cel puţin 103 deţinuţi politici identificaţi pînă în prezent, urmare a regimului dur de detenţie care a presupus: înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condiţiile mizere din barăci, condiţiile dure de muncă, sancţiunile disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.