Firmele româneşti sunt mult prea mult dependente de politicieni

Florin Pogonaru (foto), preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, spune ceea ce ştie toată lumea, indiferent de condiţia socială: principala problemă a mediului de afaceri constă în dependenţa excesivă de mediul politic, iar companiile aşteaptă „cu spaimă” surprizele neplăcute ale politicienilor.

„Din păcate problema mediului de afaceri este că a început să se gîndească şi să depindă excesiv de mult de politică. Paradigmele s-au schimbat. Afacerile nu mai depind de pieţe, ci de decizia politică. Ne uităm cu toţii cu spaimă la întîlnirile cu Merkel, cu Sarkozy, la ce fac politicienii în Catalonia, la ce face politicul, ce surprize neplăcute poate aduce politicul pentru mediul de afaceri”, a afirmat Florin Pogonaru.
Preşedintele AOAR a precizat că în România, perioada de criză a adus 5 traume majore ce trebuie depăşite, iar soluţia va veni dintr-un pact economic al clasei politice pentru stabilizarea şi dezvoltarea mediului economic. „Prima traumă pe care societatea a suferit-o în aceşti ani este că după perioada de boom, în care s-a creat o clasă mijlocie, acum suntem într-o perioadă în care clasa mijlocie sărăceşte. Revoluţiile nu le fac săracii, ci nemulţumiţii. Scăderea creşterii economice, a PIB-ului fac ca plăcinta care se împarte la nivelul social să se micşoreze”, a spus Pogonaru.

Prea puţini muncitori, prea mulţi şomeri şi pensionari

El a apreciat că a doua traumă economică este accentuarea dezechilibrului demografic şi proporţia mică a celor care lucrează. „Pe agenda politică românească nimeni nu discută în mod real problema locurilor de muncă pentru tineri, pentru că întotdeauna voturile le aduc pensionarii”, a adăugat preşedintele AOAR.

Trăiască IMM-urile

Pogonaru a apreciat că IMM-urile sînt esenţiale pentru reluarea creşterii economice.
„Să discutăm de structura reală a economiei româneşti, ce are capital românesc de 70%. Multinaţionalele şi capitalul străin este la capătul de creare a valorii, dar în perioada de criză, lanţurile au fost afectate amarnic. Hai să încercăm să spunem că problema IMM-urilor este esenţială pentru economia românească”, a menţionat Florin Pogonaru.

Politicieni DA, platforme policite NU

În opinia lui Pogonaru, a cincea traumă vizează deplasarea centrelor de putere şi depersonalizarea politicianului care îşi caută legitimitatea la nivel extern şi nu la cel intern. Preşedintele AOAR a catalogat programul de guvernare USL ca fiind un compromis între două orientări, de dreapta şi de stînga, context în care oamenii de afaceri solicită un pact între partide pentru stabilirea unui punct comun de la care să pornească în realizarea politicilor economice.
„Programul USL reprezintă un compromis, un pact între orientări de dreapta şi de stînga. Noi propunem, pentru ca acele traume să nu zguduie în continuare societatea, ca forţele politice să stabilească un numitor comun de la care sa pornească. Principiile şi discuţiile pentru stabilirea lui trebuie să pornească de la definirea creşterii economice. Să vedem dacă toate forţele sunt de acord că creşterea e bazată pe locuri de muncă sau vrem una nelegată de locurile de muncă. De asemenea, să stabilim principiul austeritate – creştere. AOAR este conştientă de necesitatea austerităţii, dar suntem neplăcut impresionaţi de cifrele care arată austeritatea”, a adăugat Pogonaru.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.