Filme Premiere cinematografice

Batman la … 73 de ani !

Nu a îmbătrînit deloc. Este la fel de ager, la fel de mobil, la fel de incisiv, gata să ajute pe oricine şi în orice condiţii. A rămas şi cu siguranţă va rămîne acelaşi vajnic apărător al celor asupriţi, un Robin Hood sau Ivanhoe ai timpurilor noastre.

Cavalerul negru : legenda renaşte (producţie Statele Unite, 2012) este pe ecrane. A fost o aşteptare lungă, de peste patru ani, una meritată. Filmul regizorului Christopher Nolan, al treilea al Francizei Batman (Batman Begins în 2005; The Dark Knight în 2008), va fi în timp, multi nominalizat şi premiat, de la regie la efecte speciale şi interpretare. Bugetul a fost unul pe măsură, 250.000.000 dolari, firesc pentru echipa de realizatori (regizor, scenarişti, producători, actori, tehnicieni, scenografi,…). Iar încasările sînt deja şi ele pe măsura aşteptărilor.

Nu vreau să insist asupra filmului, care merită ‘n’ aprecieri. Mă opresc asupra lui Batman la 73 de ani.

Supereroul, pe numele său real ‘Bruce Wayne’, a fost creat de artistul Bob Kane şi scriitorul Bill Finger, prima povestire, “Cazul sindicatului chimiştilor”, apărînd în 1939, 27 mai. A ajuns să fie cunoscut sub numele de ‘Cruciatul cu mantie’, ‘Cavalerul negru’, ‘Cel mai bun detectiv al lumii’, cel care îi are adversari pe ‘Joker’, ‘Pinguinul’, ‘Riddler’, ‘Two Face’, ‘Catwoamn’, ‘Poison Ivy’, nu de înfrînt însă.La 73 de ani, Batman este pe locul 2 în Topul IGN al eroilor de benzi desenate din toate timpurile, primul loc aparţinîndu-i lui… Superman !

Eroul terestru, ‘Bruce Wayne’, este playboy, milionar, filantrop. Supereroul, ‘Batman’ poate fi caracterizat prin : IQ peste 140 – geniu cu alte cuvinte, maestru în arte marţiale, gimnast, atlet, alpinist, foarte bun trăgător cu arcul, condiţie fizică, psihic de nota 10, maestru în deghizări, detectiv, maestru în evadări, simţul observaţiei, viteză de reacţie şi deplasare, hacker,… !

Franciza Batman înseamnă seriale TV şi filme artistice /începutul în 1943, filme TV/1966 – 1968, seriale de animaţie/din 1993 încoace.

Revin la Cavalerul negru : legenda renaşte pentru a semnala distribuţia, de zile mari de altfle : Christian Bale (‘Bruce Wayne’), Tom Hardy, Liam Neeson, Anne Hathaway (‘Selina’), Morgan Freeman (‘Fox’), Marion Cotillard, Michael caince, Joseph Gordon Levitt, Gary Oldman,… (cinematograf ‘Florin Piersic’)

Faţetele iubirii”

Grupajul reuneşte trei filme obligatoriu de văzut sau revăzut. Mă refer la Eu sînt dragostea/Io sono l’amore (producţie Italia, 2009; regia Luca Guadagnino; cu Tilda Swanson, Flavio Paventi; nomilaizări la oscar, Globul de Aur, BAFTA, Satellite Awards; locul 2 la Boston IFF, Dublin Film Critics Award, European Silver Ribbon), Tatăl fantomă (producţie România, 2012; regia Lucian Georgescu; în distribuţie Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Mihai Constantin,…) şi Cumplit de fericită/Happy, Happy (producţie Norvegia, 2010; regia Anne Sewitsky; Amanda Award pentru actorul Henrik Rafaelsen, Grand Jury prize la Sundance pentru actriţa Anne Sewitsky, nominalizare la Scythian Deer Grand Prix,…)

Grupajul în sine pune în discuţie teme sensibile precum familia, dragostea, prietenie, corectitudine,… (‘Victoria’)

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut