Filme Cinematograf ‘Victoria’

Bergman

Graţie cinematecii ne (re)întîlnim cu unul din cei mai însemnaţi regizori din a doua jumătate a secolului al XX – lea, Ingmar Bergman. Sînt două pelicule din cele 67 realizate, dar ambele – Strigăte şi şoapte, Izvorul fericirii – exponenţiale pentru arta regizorului suedez.

Strigăte şi şoapte (Suedia, 1972; în distribuţie Liv Ullmann, Ingrid Bergman) a obţinut 21 de mari premii (Oscar pentru imagine, Marele Premiu la Cannes,…), şapte nominalizări (BAFTA e un exemplu doar), fiind şi la ora actuală unul din filmele des cerute şi programate.

Calitatea imaginii – Sven Nykvist – , tema aleasă – natura feminină -, tratarea temei prin cele patru personaje feminine – Agnes, Anna, Karin, Maria – fac ca despre Strigăte şi şoapte să se vorbească şi în zilele noastre, textul fiind la fel de des pus în scenă. Noi avem exemplu oferit de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj – Napoca, teatru care a pus în scenă textul lui Bergman, în regia lui Andrei Şerban (premiera la 24 ianuarie, 2010; trei premii UNITER), spectacol care se joacă cu sala plină !

Revin la Bergman şi cel de al doilea său film propus vizionării, Izvorul fecioarei (Suedia, 1960; cu Max von Sydow, Allan Edwell), bazat pe o veche legendă scandinavă. Spusă cinematografic simplu, dar cu mare efect prin atmosfera creată, legenda i-a adus regizorului un Oscar pentru cel mai bun film străin, Special Mention la Cannes, Samuel Goldwyn Award la Golden Globes.

Se impun şi cîteva date despre Bergman (1918 – 2007). A debutat pe marele ecran cu filmul ‘Criza’, în 1945, debut care nu a fost remarcat. L-a impus atenţiei ‘Amurgul unui clovn’, 1953, urmînd la scurt timp pelicule precum ‘Surîsul unei nopţi de vară’ (1955; trei nominalizări la BAFTA, un premiu pentru cel mai metaforic umor la Cannes), ‘Fragii sălbatici’ (1957), ‘Al şaptelea sigiliu’ (1957), ‘Izvorul fericirii’, ‘Persona’ (1966), ‘Ora lupului’ (1968), ‘Ritul’ (1969), ‘Strigăte şi şoapte’, autobiograficul ‘Fanny şi Alexander’ (1982), toate nominalizate sau premiate. Este de reţinut că Bergman a obţinut în cariera cinematografică nu mai puţin de 71 de mari premii plus alte 18 nominalizări (de nouă ori la Oscar !!!). A fost distins cu titlul de DHC al Universităţii din Stockholm şi cu Legiunea de Onoare din partea Franţei.

S-ar putea scrie foarte multe despre spectacolele de teatru puse în scenă, peste 170, despre actorul, producătorul şi scenaristul Bergman. Voi scrie cu alte ocazii, asta e sigur. Acuma să ne bucurăm de Strigăte şi şoapte şi Izvorul fecioarei.

Tot la cinematograful ‘Victoria’ sînt de văzut Elles/Ele (producţie Franţa, Polonia, Germania, 2011), regia Malgorzata Szumowska şi Barbara (Germania, 2012), regia Christian Petzold.

Ele – distribuţie cu Juliette Binoche şi Anais Demonstier – este o privire atentă asupra prostituţiei în rîndul studentelor. Ca temă nu este uşor de digerat, fenomenul nu a dispărut, nici nu a îmbrăcat alte forme. Este un film despre studenţie, bani, existenţă, familii, sărăcie, codoşi, sex, viaţă de zi cu zi. Locurile alese pentru filmare, Paris şi Koln, sporesc nota de autenticitate a peliculei.

Barbara tratează o temă la fel de incomodă, viaţa în ofstul RDG, îniante de căderea Zidului Berlinului. Filmul a primit Silver Berlin Bear pentru regie în 2012, a fost apreciat drept Best Film la Nurnberg Film Festival, plus două nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film.

La cinematograf ‘Florin Piersic’ două sînt peliculele ce merită văzute, Poziţia copilului (nu mai insist, este unul dintre cele mai mediatizate filme post Berlin 2013) şi Trei tipi duri.

Trei tipi duri (Statele Unite, 2013), regia Fisher Stevens, propune trei mari grei ai cinematografului, Al Pacino, Christopher Walken şi Alan Arkin. Ei sînt cei care fac diferenţa în acest film despre bătrîneţe vs tinereţe, amintiri, memorie, prietenie, onoare, Mafie, alegeri pe muchie de cuţit, reţete cunoscute.

Scenariul poveştii este simplu, povestea în sine are liniaritate cinematografică, nimic special putem spune, cei care impun filmul fiind actorii şi pentru ei chiar merită să vedeţi Trei tipi duri.

Demostene ŞOFRON