Filme

Medalion Radu Mihăileanu

Extrem de inspirată alegerea acestui medalion, un profil regizoral distinct, autentic prin temele abordate, prin demersul regizoral, unul apreciat şi la mare cinste.

Regizorul Radu Mihăileanu ne este cunoscut, foarte bine cunoscut, ediţiile anterioare ale TIFF-ului propunînd de mai multe ori, întîlniri memorabile,

Memorabil este şi Medalionul Radu Mihăileanu, prilej de a vedea sau revedea trei dintre peliculele lui, trei titluri care au făcut şi fac carieră.

Prima peliculă este Va, vis et deviens/Trăieşte, coproducţie Franţa, Belgia, Israel, Italia (2005), peliculă mult premiată. Sînt de amintit Trofeul secţiunii ‘Dialogue en Perspective’, Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul secţiunii ‘Panorama’ (toate la Berin International Film Festival), Audience Award la Aspen, World Audience Award la Lumieres Awards, Cesar pentru scenariu, Golden Swan la Copenhaga, Most Popular Film la Vancouver, o nominalizare la Israeli Film Academy Awards, distincţii care vorbesc de la sine.

Tema este una incomodă, referindu-mă şa un film despre rasism, ură, înstrîinare, sărăcie, exod.

Al doilea film este Le concert/Concertul, coproducţie România, Franţa, Italia, Belgia (2009). Pelicula a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru film străin, un Cesar pentru muzica lui Armand Amar, o altă nominalizare pentru scenariul original, o nominalizare la European Film Awards, Silver Ribbon în Italia. Tema este şi ea cunoscută, am trăit-o mulţi, rămînerea artiştilor de valoare peste hotare, temă cunoscută, trăită, modul de a povesti face din Concertul un film de referinţă.

În fine, a treia peliculă în discuţie este La source des femmes/Izvorul femeilor, coproducţie Franţa, Maroc, Belgia şi Italia (2011), film cu o nominalizare la Palme d’Or şi alte două, la Cesar, pentru actriţa Leila Bekhti şi Viorica Petrovici pentru costume (cinematograf ‘Victoria’)

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.