Festivalul-concurs „Trio Transilvan” de la Gherla s-a bucurat de mare succes

 Amatorii de folclor original din municipiul Gherla au avut parte, zilele trecute, de o plăcută surpriză oferită de cele 18 formaţii muzicale din judeţele Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Mureş, Suceava şi Cluj, participante la cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului-concurs „Trio Transilvan -Trio Instrumental”, o adevărată sărbătoare a muzicii populare transilvane. Se cuvin felicitări organizatorilor: Consiliului Judeţean Cluj, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (reprezentat, ca de obicei, de dr. Mircea Cîmpeanu, sufletul şi animatorul genului, un om deosebit, care sprijină prin toate mijloacele mişcarea artistică din judeţul nostru), Primăriei Municipiului Gherla şi Casei Municipale de Cultură din localitate. Credem (şi nu numai noi spunem asta!), a fost una din cele mai reuşite ediţii a Festivalului-concurs interjudeţean de interpretare a muzicii populare instrumentale. Faptul că au onorat festivalul din acest an un număr de 18 formaţii spune mult despre interesul manifestat de instrumentiştii transilvăneni faţă de acest concurs, care, iată, a ajuns la ediţia a XVIII-a. Juriul condus de prof. dr. Zamfir Dejeu a avut o misiune extrem de grea, toate, dar absolut toate triourile care s-au înscris în concurs s-au prezentat la nivel maxim pentru a-i impresiona pe specialiştii din juriu (printre care s-a aflat, alături de dr. Mircea Cîmpeanu, şi apreciatul om de radio Mugurel Scutăreanu). Pînă la sfîrşit s-au stabilit şi cîştigătorii, după cum urmează: Marele Premiu „Virgil Medan” a fost adjudecat de Trioul „Şandorică” din Soporu de Cîmpie, iar Premiul I a revenit formaţiilor „Marinel Ghemant” din Gherla şi ‘Straja” din judeţul Suceava, ultima formaţie prezentă în premieră la acest festival de muzică tradiţională. De asemenea, s-au acordat două locuri II – „Trio Gaciu” din Soporu de Cîmpie şi cunoscutul Trio gherlean „Nelu Boca”, formaţie care a progresat foarte mult şi care îl are în frunte pe talentatul violonist Nelu Boca, adevărat virtuoz al instrumentului. Tot două premii s-au acordat şi pentru locul III: „Trio Siminic” din Gherla şi Trioul „Elecuţ” din Cluj-Napoca. Restul participanţilor au fost recompensaţi cu premii speciale. Am asistat la o reprezentaţie de mare succes în care, pe lîngă caracterul de concurs, artiştii amatori care au onorat această manifestare au acordat o atenţie deosebită şi repertoriului abordat şi costumaţiei, în care am văzut instrumentişti de mare valoare (unii mai în vîrstă, dar au fost şi multe talente tinere, iar acest lucru ne dă speranţe într-un viitor tot aşa de bun) care mînuiesc cele trei instrumente tradiţionale – vioara, contra şi contrabasul – în stilul marilor artişti. Cei de la Soporu de Cîmpie sînt fenomenali, cu ei putem pleca oriunde în lume!. În ton cu valoarea artistică a concurenţilor a fost şi prezentatoarea festivalului, cunoscuta interpretă de muzică populară Marinela Zegrean Istici, care cu această ocazie a rememorat şi cîteva amănunte privind lansarea ei pe orbita de succes a folclorului nostru, momentul fiind aplaudat de numerosul public prezent în sală. În cadrul galei laureaţilor au evoluat pe scenă cele mai bune trei triouri. O surpriză plăcută a fost concertul organizat, în afara programului de concurs, de formaţia „Lăutarii Ardeleni”(are peste 50 de membri !), condusă de inegalabilul Siminic Bob.

Cu ocazia manifestării culturale de la Gherla, onorată şi de viceprimarul municipiului, Ioan Neselean, au fost lansate şi două noi CD-uri (albume) cu formaţiile instrumentale „Iosif Marinel Ghemant” (21 piese) şi „Codruţ Balint” (22 piese), ambele din localitate, editate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, CD-uri prezentate de etnomuzicologul dr. Mircea Cîmpeanu şi primite cu multă căldură de amatorii de folclor.

SZEKELY Csaba

Foto: Constantin ISTICI

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.