Fermierii cer reducerea TVA la comercializarea animalelor

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP) propune reducerea TVA la comercializarea animalelor şi produselor de provenienţă animală, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniu.

„Principala propunere a ACEBOP în scopul combaterii evaziunii în domeniul agroalimentar este micşorarea TVA-ului la comercializarea animalelor şi produselor de provenienţă animală. Instituirea unui sistem suplimentar de supraveghere şi urmărire specială a achiziţiilor intracomunitare de produse agroalimentare ar putea preveni traseele speculative. Pentru a preîntîmpina apariţia situaţiilor în care preţul de bază al produsului devine foarte mic, afectînd producătorii interni, ACEBOP propune înfiinţarea unor programe şi parteneriate ale asociaţiilor de profil care să nu aibă doar rol de constatare, ci sa cuantifice rezultatele care se obţin în urma aplicării acestor programe”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Potrivit sursei citate, cota ridicată a TVA încurajează evaziunea fiscală, fermierii declarînd cantităţi mai mici de producţie pentru a avea de plată mai puţin ca TVA. „În plus, apar situaţii în care importatorii declară preţuri mai mici de import, plătesc deci taxe reduse corespunzătoare unor preţuri de bază subevaluate, şi introduc sute sau chiar mii de tone de produse agroalimentare în perioade scurte de timp, fapt ce conduce la dezechilibrul pieţei în ceea ce priveşte preţul de desfacere şi mai departe falimentul producătorilor interni”, se mai menţionează în comunicat.

Asociaţia propune să transmită lunar ministerelor Agriculturii şi Finanţelor preţurile de achiziţie a animalelor şi produselor agroalimentare de la nivelul burselor europene, ca preţuri de referinţă care să vină în sprijinul ministerelor la constituirea unor limite minime pentru preţurile declarate de către companiile care efectuează schimburi intracomunitare, a declarat Iustin Paraschiv, preşedintele asociaţiei. Totodată, deoarece procedura de rambursare a TVA este greoaie şi de durată, asociaţia propune stabilirea unor termene în care se pot derula controalele fiscale, luîndu-se în calcul şi perioadele de suspendare.

Fermierii înscrişi în ACEBOP au exportat anul trecut aproximativ 60.000 de bovine şi au avut un rulaj cumulat de peste 250 de milioane de euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.