Farmec lanseză campania „Românce cu Farmec”

farmecCompania Farmec, deţinătoarea brandului Gerovital, produs realizat de Ana Aslan (foto), încearcă să-şi promoveze produsele şi printr-o inedită campanie în cadrul căreia omagiază cele mai fermecătoare românce.

În cadrul acestei campanii, compania Farmec a lansat platforma www.romancecufarmec.ro, un mediu de informare și dialog despre cele mai frumoase și mai puternice românce. Pe platformă cor fi prezentate lunar articole referitoare la 10 personalități feminine reprezentative pentru istoria țării, cum ar fi Ana Aslan, Alexandrina Cantacuzino, Ecaterina Teodoroiu etc. și 10 interviuri cu femei respectate în comunitate sau care au reușit în viață prin forțe proprii.

În cadrul campaniei va fi lansat și un concurs on-line, unde femeile care folosesc produsele Farmec vor putea să-și încarce o poză împreună cu răspunsul la întrebarea „Cum ai descrie o femeie cu farmec?”. În fiecare lună va fi premiată cea mai votată poză cu produse Farmec, iar la finalul campaniei va fi desemnată „cea mai fermecătoare româncă”. Campania va fi susţinută de 10 bloggerițe din Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și București, şi va fi monitorizată de agenția Mediabrief.

Deşi se desfăşoară cu preponderenţă în mediul online, campania va avea și o componentă în offline, în cadrul căreia reprezentanții Farmec și bloggerițele implicate în campanie se vor întâlni și vor sta de vorbă cu femei care folosesc produsele Farmec, vor discuta despre ultimele lansări de produse sau despre gamele de care ele sînt interesate.

Românce cu Farmec” se va desfășura pe perioada a 10 luni, din martie pînă în decembrie. Marele premiu pentru „cea mai fermecătoare româncă” va consta într-o excursie de Dragobete 2014, oferită de Eximtur.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.