Expoziţie: Fecioarele Înlăcrimate ale Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează miercuri, 8 august, la ora 16, la sediul central al instituţiei (str. Memorandumului nr. 21) vernisajul expoziţiei FECIOARELE ÎNLĂCRIMATE ALE TRANSILVANIEI.

Realizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia (instituţia iniţiatoare a acestui proiect), Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Protopopiatul Romano-Catolic Cluj-Napoca, Protopopiatul Romano-Catolic Tîrgu-Mureş şi Parohia Romano-Catolică Sighişoara, expoziţia este dedicată icoanelor transilvănene ale Maicii Domnului care au lăcrimat.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 august – 9 septembrie 2012, la sediul central al instituţiei (str. Memorandumului nr. 21), între orele 9-17, de marţi pînă duminică.

Veneraţia şi dragostea pe care le-a stîrnit icoana de la Nicula în zilele în care a lăcrimat, în iarna anului 1699, precum şi dorinţa nestăvilită de a o găzdui, manifestată de sătenii din Nicula, de principalul nobil din zonă, contele Sigismund Kornis, şi de misionarii iezuiţi de la Cluj, au determinat dedublarea icoanei încă în timpul în care se aştepta de la Viena verdictul solicitat cardinalului Kollonits. În vara aceluiaşi an, cînd iezuiţii, cîştigătorii competiţiei, au putut să aducă icoana la Cluj, o a doua imagine a intrat în scenă, manifestînd pretenţia de a fi considerată adevărata icoană care a plîns şi lăsînd pînă astăzi sub semnul întrebării răspunsul la întrebarea care este adevărata icoană pictată de Luca din Iclod pentru Mănăstirea Nicula.

Privind din perspectiva celor trei secole care s-au scurs de atunci, răspunsul nu mai este important, căci amîndouă icoanele, şi cea care a rămas la Nicula şi cea care a fost adusă la Cluj, s-au dovedit făcătoare de minuni, devenind, prin pelerinajele care s-au născut în jurul lor, adevărate simboluri ale creştinismului transilvănean. Chiar şi concurenţa dintre ele a fost de bun augur, căci eforturile cu care a fost promovată Fecioara clujeană, prin aproape toate formele de exprimare artistică (gravură, pictură, sculptură, muzică), s-au dovedit stimulatoare şi pentru mediul artistic românesc. Repertoriul pictorilor români din veacul al XVIII-lea şi din prima jumătate a veacului următor a cuprins, aproape obligatoriu, imaginea icoanei miraculoase de la Nicula.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din Mălîncrav. Spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea, pictorul Mathias Veress din Cluj a realizat o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Cluj pentru comunitatea romano-catolică din Mălîncrav (jud. Sibiu), în contextul amenajării bisericii catolice din localitate, prin grija puternicei familii nobiliare Haller, renumită pentru evlavia pe care o avea faţă de icoana clujeană. Copia a avut propriul pelerinaj, care s-a desfăşurat anual în ziua de 15 august pînă cînd parohia romano-catolică şi-a încetat existenţa.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Apahida. Şi ea o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Cluj, icoana de la Apahida este unică în arta religioasă românească prin faptul că Fecioara este reprezentată plîngînd. Celelalte copii reproduc doar trăsăturile fizionomice, dar în acest caz pictorul s-a dovedit foarte fidel modelului pe care l-a folosit şi care poate fi identificat printre gravurile oferite în prima jumătate a secolului al XVIII-lea pelerinilor care s-au închinat icoanei de la Cluj, toate prezentînd-o pe Fecioară cu chipul în lacrimi. Şi mai interesant este faptul că icoana a fost destinată bisericii ortodoxe din Apahida, pentru ai cărei credincioşi imaginea reprezentată era icoana făcătoare de minuni de la Nicula.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Corneşti-Pietroasa. Pictată în jurul anului 1800, cel mai probabil la Nicula, icoana pe sticlă de la Corneşti-Pietroasa este una dintre primele reproduceri executate de autorul său folosind ca model o gravură cu imaginea icoanei făcătoare de minuni de la Cluj. Dovada este păstrarea grupului de litere latine SIS, poziţionate în locul unde ar fi trebuit să se afle iniţialele chirilice pentru numele Iisus. Acest grup de litere a apărut ca urmare a necunoaşterii de către gravori a formei slovelor chirilice şi, deci, a neputinţei de a le extrage din bogăţia decorului floral care împodobea fundalul icoanei. Ulterior, artistul român şi-a corectat greşeala, dar cei străini au preluat acest detaliu unul de la altul, el devenind un fel de semn distinctiv al icoanei miraculoase de la Cluj.

Icoană a Maicii Domnului cu Pruncul din colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei (1805). Aparţinînd unei serii pictate între 1796-1817, icoana Maicii Domnului cu Pruncul datată 1805 din colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei a fost realizată de cel mai harnic dintre pictorii care au activat, începînd cu 1796, într-un atelier din nordul Transilvaniei, localizabil cel mai probabil la Nicula. De fapt, această imagine a fost însăşi raţiunea de a fi a acestui atelier, iar ea reproduce tocmai icoana de la Nicula, chiar dacă foloseşte ca model o gravură dintre cele răspîndite de misionarii iezuiţi pentru promovarea cultului icoanei miraculoase de la Cluj. Autorul român, deocamdată anonim, a cunoscut însă principala diferenţă dintre cele două icoane care îşi revendicau lacrimile Maicii Domnului vărsate în 1699.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul pictată de Popa Sandu din Iernuţeni. O copie foarte frumoasă a icoanei de la Cluj este icoana pictată pe sticlă de Popa Sandu de la Iernuţeni, comandată în 1833 de o văduvă bogată din Reghin şi destinată bisericii recent refăcute din satul învecinat Petelea. Ea urmează o gravură din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, încă neidentificată, dar folosită şi de alţi pictori români, după cum dovedeşte regăsirea caracteristicilor sale într-o icoană din muzeul Mitropoliei Clujului pictată la Nicula în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Adeseori confundată cu creaţia unui atelier care a funcţionat, începînd din 1796, cel mai probabil la Nicula, opera Popii Sandu de la Iernuţeni îşi dezvăluie în sfîrşit adevărata identitate.

Dr. Ana DUMITRAN