Expoziţia The Cutting Edge 2nd Edition

Asociaţia Culturală Art Act organizează joi, 7 noiembrie, de la ora 18, vernisajul expoziţiei The Cutting Edge 2nd Edition, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Expoziţia va reuni lucrările a 22 de artişti emergenţi, studenţi ai unor universităţi de prestigiu din Europa. Vor lua cuvîntul în cadrul vernisajului: Prof. univ. dr. Ioan Sbîrciu, preşedintele Senatului UAD Cluj-Napoca şi Călin Stegerean, director al Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Asociaţia Culturală Art Act – prin programul Tineret în Acţiune – a organizat The Cutting Edge 2nd Edition, proiect ce a reunit 22 de tineri artişti pentru o serie de workshop-uri şi discuţii menite să dezvolte conştiinţa asupra problemelor de mediu. Schimbul de experienţă internaţional a avut loc între 5 şi 14 august la Beliş, în judeţul Cluj, şi a implicat artişti din România, Italia şi Spania.

Expoziţia The Cutting Edge 2nd Edition este rezultatul celor zece zile ale evenimentului, toate lucrările fiind create în intervalul petrecut de artişti la Beliş. Tematica principală a lucrărilor a surprins aspecte legate de mediu şi interacţiunea omului cu acesta. Schimbul de experienţă a reunit într-un cadru natural artişti din Barcelona, Cluj-Napoca şi Verona şi s-a constituit într-o serie de sesiuni de lucru menite să creeze un dialog între tehnicile de lucru specifice şi elementele culturale distincte. Mai multe informaţii despre eveniment la adresa: dacian.pascuta@artactmagazine.ro şi contact@artactmagazine.ro.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.