Expoziţia studenţilor artişti care ştiu cum să ne facă viaţa mai frumoasă

DSC02863   La asta mă duce gîndul cînd consemnez despre expoziţiile de semestru ale studenţilor de la Design textil, secţie din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca. În perioada 11-18 februarie a.c., atelierele secţiei amintite sînt deschise vizitatorilor, ocazie cu care pot fi vizionate lucrări pe teme diverse de design ambiental, tapiserie şi pînă la obiect textil. Sub îndrumarea coordonatorului secţiei, dna Conf.univ.dr. Liliana Moraru, şi a asistenţilor săi drd. Anca Pintilie, drd. Roxana Burducea şi drd. Livia Petrescu, studenţii şi-aDSC02871u exersat mîna experimentînd diferite tehnici în lucrările pe care le prezintă în expoziţie, de la tehnicile clasice ale tapiseriei pînă la proiectarea asistată de calculator pentru design textil de interior. Temele abordate sînt specifice secţiei şi vin în sprijinul dezvoltării conceptului de amenajare a unui ambient cu lucrări personale. Potrivit informaţiilor ce ne-au fost puse la dispoziţie, programul de trei ani, nivel Licenţă, desfăşoară proiecte individuale şi de grup, în cadrul cărora studenţii pot să dezvolte aptitudini profesionale care fixează exerciţiul structural pe specialitate, într-un mod specific designului textil şi designului în general. În acelaşi scop, cursurile vizează educarDSC02885ea şi formarea în design textil de interior, de la nivel bazal la nivel de excelenţă, îmbinînd standardele internaţionale şi intelectuale cu abilităţile tehnice.

Expoziţia poate fi vizitată pînă în 18 februarie a.c., de luni pînă vineri, între orele 9-15, la atelierele de pe B-dul Aurel Vlaicu nr. 17-19.

M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.