Expoziţia Centenar GHEZA VIDA la Roma

WP_004634 După cum am anunţat într-una din ediţiile noastre precedente, manifestările culturale sub genericul Centenar Gheza Vida, organizate sub egida Academiei Române, s-au desfăşurat şi în capitala Italiei, la Accademia di Romania in Roma, unde sîmbătă, 26 octombrie 2013, a avut loc vernisajul unei ample expoziţii cu lucrări ale marelui artist român. Organizată cu sprijinul municipiului Baia Mare şi al Institutului Cultural Român, expoziţia cuprinde sculpturi realizate de artistul maramureşean Gheza Vida, lucrările aparţinînd unor muzee sau provenind din colecţia familiei artistului. La acest eveniment expoziţional de excepţie au participat preşedintele Academiei Române, Acad. Ionel Haiduc, dl Bogdan Tătaru-Cazaban – ambasadorul României la Sfîntul Scaun, membri ai corpului diplomatic, persoP1110823nalităţi ale vieţii culturale din Italia, precum şi un numeros public, în care am remarcat şi cîţiva clujeni: poetul Adrian Popescu – redactor şef al revistei „Steaua”, Călin Stegerean – directorul Muzeului de Artă Cluj, Angela Popescu, artist plastic, mezzosoprana Lavinia Bocu, Oana Cristea Grigorescu, cunoscut om de radio. În cadrul vernisajului a fost omagiată personalitatea marelui artist român de către Acad. Mihai Bărbulescu, directorul Accademiei di Romania in Roma, Prof. Grigore Arbore de la Universitatea din Veneţia şi Acad. Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca. A fost prezentă, de asemenea, dna Zoe Vida Porumb, fiica sculptorului, la rîndul său reputat artist plastic, a cărei expoziţie retrospectivă de artă decorativă „Vestitorii luminii”, din septembrie 2009, a fost găzduită tot de Accademia di Romania in Roma.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.