Exerciţiu de simulare de accident aviatic pe aeroportul clujean

Un avion de pasageri, avînd la bord 74 de persoane, a fost cuprins de flăcări după ce a ratat aterizarea pe pista Aeroportului Internaţional din Cluj, din cauza unui cutremur de 3,5 pe scara Richter şi a condiţiilor meteo nefavorabile. În urma evenimentului, 17 dintre pasageri au murit, iar mai multe persoane au fost grav rănite. Forţele de intervenţie, care au dat dovadă de mare promptitudine şi profesionalism, au ajuns în scurt timp la faţa locului, reuşind să evacueze răniţii, cărora li s-au acordat îngrijiri medicale.

cp 5 Din fericire, cele prezentate mai sus fac parte doar dintr-un scenariu al unui accident aviatic petrecut pe aeroportul clujean, care a avut ca scop verificarea posibilităţilor şi capacităţilor de intervenţie a personalului şi mijloacelor destinate acestor cazuri, precum şi
testarea modului de coordonare a acţiunilor conjugate ale pompierilor civili din aeroport, a pompierilor militari, a Serviciului de Ambulanţă şi a mijloacelor de descarcerare. La acest exerciţiu au luat parte toţi angajaţii aeroportului, personalul de Control trafic aerian, biroul vamal şi protecţia civilă. Exerciţiul a durat cîteva zeci de minute şi a fost considerat o reuşită de toţi reprezentanţii instituţiilor implicate, datorită faptului că toate forţele implicate au reuşit să se sincronizeze şi să acţioneze într-un timp record.

”Scenariul exerciţiului a presupus că pasagerii au fost răniţi, iar 17 dintre ei au murit. La aterizare, avionul a ieşit de pe pistă şi trenul de aterizare s-a rupt, iar fuselajul a fost avariat. În avion a izbucnit un incendiu, mai ales că transporta 2 tone de combustibil. Echipajele de prim ajutor şi pompierii de la Aeroport au intervenit în 3 minute, conform standardului, iar în alte 10 minute au ajuns aici şi ambulanţele şi pompierii de la ISU Cluj. Au fost respectaţi timpii stabiliţi de lege’’, a declarat directorul Aeroportului Internaţional ‘’Avram Iancu’’ Cluj, David Ciceo, precizînd că în acţiune au fost implicate peste 500 de persoane.

cp 2Pompierii şi echipajele ambulanţei au ajuns  pe aeroport în timp foarte scurt, trecînd la evacuarea răniţilor şi a celorlalţi supravieţuitori. Zona a fost încercuită de jandarmi, iar echipajele de pompieri au acţionat pentru stingerea incendiului la aparatul de zbor şi care ameninţa să cuprindă rezervorul plin cu cherosen. Răniţii au fost depuşi într-un cort medical, unde li s-a acordat îngrijiri medicale. La exerciţiu au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi prefectul Gheorghe Vuşcan, care au spus că în desfăşurarea activităţilor au fost implicate 25 de instituţii. ‘Sînt foarte bune aceste exerciţii, mai ales că aeroportul din Cluj este în creştere şi lumea trebuie să fie foarte bine instruită în caz de accident’, a afirmat Horea Uioreanu.  Prefectul Gheorghe Vuşcan, care este şi coordonatorul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, s-a arătat mulţumit de modul în care au colaborat şi acţionat instituţiile implicate.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.