Europa se apleacă asupra securităţii reactoarelor sale

Le Figaro

În luna iulie au fost descoperite mii de fisuri la reactorul unei centrale belgiene exploatate de Electrabel, filială a GDF Suez. Autorităţile însărcinate cu securitatea nucleară din Europa, dar şi din Statele Unite, au încercat, la Bruxelles, să facă lumină asupra incidentului. Reactorul a fost oprit şi s-ar putea să nu mai fie niciodată repus în funcţiune, după cum a lăsat să se înţeleagă Willy De Roovere, director general al Agenţiei federale belgiene pentru controlul nuclear (AFCN), iniţiatoarea reuniunii.

În luna iulie au fost descoperite, la un control cu ultrasunete, “mii” de fisuri în cuva de metal a reactorului de la centrala belgiană Doel 3, situată lîngă Anvers. O situaţie total “inedită”, potrivit reprezentantului Autorităţii pentru siguranţa nucleară (ASN), Sébastien Crombez. Peste “10.000 de fisuri la o singură cuvă, aşa ceva nu s-a mai întîmplat pînă acum”, a spus acesta.

Într-o primă fază, indiciile arată că ar fi vorba de un defect de fabricaţie. Cuva a fost fabricată de grupul olandez Rotterdamsche Droogdok Maatschappij (RDM), care a mai livrat astfel de cuve şi pentru alte reactoare din Europa, dar nu şi din Franţa. Totuşi, este prematur să se tragă concluzii. Este vorba de o “asociere de cauze”, afirmă Willy De Roovere, care pot implica atît procedeul de fabricare al RDM, cît şi oţelul brut folosit şi care a fost livrat de grupul german Krupp.

Directorul AFCN s-a arătat foarte sceptic în legătură cu şansele ca reactorul Doel 3 să mai fie vreodată repus în funcţiune. Decizia îi va aparţine grupului Electrabel după anunţarea rezultatelor, la 30 septembrie. AFCN consideră că incidentul ridică o serie de semne de întrebare, deoarece s-ar putea ca astfel de fisuri să existe şi la alte centrale, construite de alte grupuri. Willy De Roovere a îndemnat diferitele autorităţi să efectueze “controale mai aprofundate”.

ASN a propus AFCN sprijin tehnic pentru analizarea acestor controale. “Ni s-a confirmat la această reuniune faptul că situaţia este diferită în Franţa”, unde cuvele nu prezintă astfel de fisuri, adaugă Sébastien Crombez. În Franţa, aceste controale se efectuează o dată la zece ani, pentru a se asigura că puţinele anomalii constate, cam zece la număr, nu evoluează.

Cu ocazia reuniunii de la Bruxelles, organizaţia Greenpeace a subliniat diferenţa de abordare dintre Franţa şi Belgia, reamintind faptul că mai multe reactoare franceze prezintă “microfisuri”, precum reactorul 1 de la Tricastin sau cel de la Gravelines 1, şi s-a mirat mai ales de poziţia ASN care evocă o “potenţială reparaţie” la Gravelines 1.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.