Europa nu poate fi reformată prin mită

The Financial Times

Liderii europeni au început să discute despre “contracte” de inspiraţie germană “pentru competitivitate şi creştere”. Propunerea înaintată de Comisia Europeană (CE) constă în aceea ca, în loc să li se ţină guvernelor predici în zadar şi înainte ca o ţară să ajungă pe punctul de a avea nevoie de Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) să susţină reforme în respectiva ţară, cu o serie de “transferuri” temporare condiţionate. UE ar urma să convină cu guvernul respectiv asupra unei agende politice şi să acorde granturi în schimbul implementării acesteia.

Reformele, fie şi cele mai avantajoase pentru societate ca întreg, întîmpină adesea opoziţie din cauza a aceea ce economiştii numesc “privilegii”. Cei care se bucură de diferite privilegii au toate motivele să se opună schimbării. Cei care ar avea de cîştigat de pe urma reformei sînt mai mulţi, dar dezorganizaţi, aşa încît nu luptă pentru ea. Pentru a învinge această rezistenţă, o opţiune recomandată ar fi răscumpărarea privilegiilor.

Ar fi mai bine să se plătească acum puţin decît mult, dar mai tîrziu. Mai ales că lipsa de reforme pune piedici creşterii şi competitivităţii şi este de natură să creeze probleme financiare.

Cîteva obiecţii: răscumpărarea privilegiilor poate fi foarte costisitoare, iar negocierea politicii interne cu organismele internaţionale este o experienţă umilitoare, pe care nu şi-o doreşte probabil niciun guvern, decît în cazul în care este obligat de pieţe să facă acest lucru. Oponenţii reformelor nu ar întîrzia să denunţe lachelismul guvernului faţă de Bruxelles.

Există o opţiune preferabilă: în loc să le spună guvernelor ce să facă, UE ar trebui să decidă ce vrea să facă şi să plătească pentru respectivul lucru atunci cînd este nevoie, prin noi contribuţii din partea statelor membre, dacă este necesar. Trebuie însă ca în acelaşi timp să afirme cu claritate că nu pot fi cheltuiţi bani într-un anumit scop, dacă politicile guvernelor naţionale fac ca respectiva cheltuială să nu-şi atingă scopul. Aşadar, ar trebui să condiţioneze investiţia într-un anume scop şi într-o anume ţară de politicile naţionale, nu să blocheze realizarea acelui scop.

Să presupunem că UE vrea să încurajeze angajarea mîinii de lucru mai vîrstnice. Ar putea introduce granturi pentru agenţiile naţionale de ocupare a forţei de muncă, pentru a le ajuta să-i înscrie pe şomerii de 50 de ani în programe, de recalificare şi angajare. Ar fi însă absurd să sprijine astfel de programe dacă legislaţia naţională le descurajează, cum ar fi prin programe de pensionare timpurie sau alocaţii de incapacitate excesiv de generoase.

Diferenţa faţă de contractele de competitivitate ar fi uriaşă. Mai întîi, pentru că UE nu trebuie să le spună guvernelor ce e bine pentru ele. Şi-ar stabili propriile obiective şi le-ar urma. În al doilea rînd, un program cu un obiectiv anume nu ar viza cîte o singură ţară, ci mai multe: astfel, un program care urmăreşte scăderea pe termen lung a şomajului va viza acele ţări unde şomajul pe termen lung este ridicat. În al treilea rînd, condiţiile ataşate nu ar fi o listă fără sfîrşit, ci ar urmări îndepărtarea anumitor obstacole din calea îndeplinirii unor obiective specifice ale UE.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.