Europa îi încurcă planurile lui Merkel privind euro

Financial Times

Prin turismul de austeritate practicat în vizitele la Atena (luna trecută) şi Lisabona (luna aceasta), Angela Merkel îşi anunţă planul său scurt pentru euro. Atîta vreme cît guvernele de la periferia Europei vor încerca cel puţin să respecte condiţiile de la centru, Banca Centrală Europeană (BCE) îi va împiedica pe “lucrătorii la înălţime” să se prăbuşească în abis. Va exista dramă, desigur, dar nici falimentului suveran, nici fiascoului bancar nu li se va permite să declanşeze un colaps.

Pacea incomodă propusă de cancelarul german este menită să elibereze Europa pentru ca aceasta să se concentreze pe provocarea sa pe termen lung: cum să reformeze uniunea monetară, pentru ca să fie în siguranţă pe viitor. După toate aparenţele, Merkel domină acest proces de proiectare. Principiul său – cum că sprijinul pentru periferie trebuie să fie condiţionat de controlul de la centru – este prezent atît în noul pachet fiscal cît şi în trendul spre o monitorizare fiscală centralizată.

La crearea monedei euro, germanii au crezut că BCE va fi o imagine a Bundesbank-ului. Într-un sens, acest lucru era adevărat: BCE a întrecut Bundesbank în menţinerea la un nivel scăzut a inflaţiei germane. În ceea ce priveşte guvernarea, germanii s-au înşelat. Consiliul guvernatorilor BCE lucrează pe baza sistemului un membru-un vot. Doar 2 din cei 23 de membri sînt germani. Pe hîrtie, cel puţin, preşedintele Bundesbank nu este mai puternic decît guvernatorul Băncii Ciprului sau Băncii Maltei.

În vremuri obişnuite, această structură de guvernare a funcţionat bine. Germanii aveau stabilitatea preţurilor pe care şi-o doriseră, împreună cu un sentiment plăcut de transcendere a loialităţilor naţionale primitive. Cu toate acestea, în vremuri extraordinare, cei care venerau Bundesbank au fost şocaţi. În condiţiile în care criza a forţat BCE să îşi extindă mandatul, BCE a îmbrăţişat o politică de bailout-uri pe care Bundesbank-ul o detestă. Faptul că politica BCE este corectă nu schimbă realitatea că mulţi germani o urăsc.

La începutul anilor “90, Germania a fost de acord cu structura de guvernare a BCE, deoarece liderii săi de după război au fost reticenţi să îşi susţină interesul naţional şi deoarece au dorit încuviinţarea europeană la unificarea Germaniei. Azi, Germania este mult mai asertivă, iar unificarea este deja istorie.

Nu este prea tîrziu pentru ca Europa să evite această eroare. BCE intenţionează să creeze un nou consiliu pentru a-şi superviza supervizorii bancari, şi chiar dacă acesta va fi subordonat Consiliului guvernatorilor BCE, îi va fi acordată o mare autonomie. Nu există niciun motiv pentru care noul consiliu de supervizare să nu poată avea un sistem de vot care favorizează ţările mai bogate, modelat după metoda votului ponderat utilizată de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Desigur, a îmbrăţişa această metodă ar însemna admiterea faptului că Europa nu a reuşit să îşi îndeplinească idealurile sale post-naţionaliste. Însă criza a făcut deja clar acest lucru.