Episcopul Iuliu Hossu – comemorat la Gherla

În organizarea Parohiei Greco-Catolice din municipiul Gherla, la Capela „Sf. Iosif” de pe Str. 1 Decembrie 1918 a avut loc simpozionul cu tema: „Episcopul Iuliu Hossu şi Marea Unire de la 1918’’, la care, alături de credincioşi greco-catolici, au participat foarte mulţi invitaţi.

Manifestarea omagială a fost onorată şi de dl Ioan Neselean, preşedintele Organizaţiei municipale PSD. Despre personalitatea Episcopului Iuliu Hossu a vorbit Pr. Mihai Todea, Vicar General al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, şi prof.dr. Mihai Meşter, directorul Muzeului de Istorie Gherla. Cu această ocazie au fost prezentate cîteva imagini semnificative din viaţa şi activitatea marelui om şi episcop, devenit Cardinalul Iuliu Hossu. Totodată, cei prezenţi – între care i-am remarcat pe preşedintele Rotary Club Gherla, dl Ioan Matei, şi pe cunoscuţii şi îndrăgiţii interpreţi de muzică populară, fraţii Ioan şi Grigore Zegrean – au evocat cele mai semnificative momente ale importantului act istoric de la 1 Decembrie 1918. La sfîrşitul simpozionului, grupul vocal al tinerilor greco-catolici condus de pr. Edmond Dujardi a interpretat cîteva colinde, apreciate de asistenţă.

Amfitrionul manifestării de suflet de la Capela „Sf. Iosif” din localitate a fost preotul paroh al Bisericii Greco-Catolice Gherla, Alexandru Hruban, care a promis, pentru perioada următoare, şi alte manifestări cultural-religioase organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.