Elevi dejeni în vizită la o şcoală din Bandirma, Turcia

La începutul acestei luni, 21 de elevi şi 7 cadre didactice de la Şcoala „Avram Iancu” din Dej au participat la un study-tour în Bandirma, Turcia, în cadrul proiectului e-Twinning “Skakespeare online”. Derulat de şcoala dejeană, în parteneriat cu Bandirma Anatolian Teacher Training Hig School, proiectul are ca manager pe prof. Dina Maria Pripon, directoarea Şcolii „Avram Iancu”, coordonator fiind bibliotecar Iulia Corina Trifu. În ce priveşte partea turcă, organizarea acestei vizite i-a revenit prof. Ridvan Elci, specialist în programe Comenius.

Cu prilejul vizitei în Turcia, dejenii au participat la o festivitate de primire organizată de şcoala gazdă, urmată de un spectacol folcloric, au vizitat două instituţii de învăţămînt din Bandirma şi au fost primiţi de primarul oraşului, dl. Sedat Pekel, căruia i-au transmis un mesaj din partea primarului Costan Morar şi i-au înmînat un album cu fotografii şi un film, realizate anul trecut cu prilejul vizitei prietenilor turci la Dej. Grupul a mai vizitat Bandirma, oraş cu 120 de mii de locuitori şi un important centru comercial, precum şi împrejurimile acestuia (ruinele unei cetăţi romane şi a unei mănăstiri ortodoxe), staţiunea Erdek de pe ţărmul Mării Marmara şi fabrica de prelucrare industrială a măslinelor, „Marmarabirlik”. De asemenea, dejenii au participat la un picnic într-o localitate rurală de pe malul Lacului Manyas, un adevărat paradis al păsărilor, situat într-un un parc natural.

După momentul de adio şi despărţirea de gazde (nu lipsită de lacrimi şi regrete!), în drum spre casă delegaţia română a mai vizitat oraşul Bursa şi, desigur, Istanbul, fostă capitală a două mari imperii ale omenirii – Bizantin şi Otoman. Cumpărăturile la Marele Bazar, vizitarea unei moschei şi a oraşului au încheiat vizita în Turcia, o ţară care anul trecut s-a situat pe al doilea loc în lume, ca ritm de dezvoltare, după China.

În fine, dejenii au revenit în România impresionaţi de cele văzute şi, cu siguranţă, această experienţă nu va fi uitată niciodată. Albumul cu fotografii şi filmul vizitei vor sta dovadă, peste ani, că toate aceste minunate momente au fost reale, că nu a fost vorba de un vis.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.