Egipt: Atac asupra sediului Gărzii Republicane din Cairo, 42 de morţi

Numărul victimelor atacului întreprins de un grup de persoane înarmate asupra sediului Gărzii Republicane din Cairo, care a suscitat o reacţie în forţă din partea militarilor egipteni, a crescut la 42, au declarat pentru televiziunea publică egipteană surse apropiate Fraţilor Musulmani, care au acuzat armata de atac armat împotriva protestatarilor pro-Morsi. Un bilanţ anterior furnizat de un responsabil din Ministerul egiptean al Sănătăţii indica 34 de morţi şi 300 de răniţi.

Conform noului bilanţ al atacului, prezentat de televiziune ca o încercare de asalt asupra sediului Gărzii Republicane, alte 332 de persoane au fost rănite, potrivit Reuters.

Un grup de indivizi înarmaţi a atacat luni dimineaţă cazărmi din complexul Gărzii Republicane din Cairo. În replică militarii au recurs la arme. În timpul atacului, un ofiţer egiptean şi-a pierdut viaţa şi încă aproximativ 40 au fost răniţi.

În prezent, locul incidentului este complet izolat de către forţele de securitate, iar peste 200 de manifestanţi la acţiunile în sprijinul preşedintelui Mohamed Morsi au fost arestaţi. O anchetă asupra evenimentelor este în curs.

La rîndul lor, Fraţii Musulmani susţin că 52 de persoane au fost ucise, printre care cinci copii, iar peste 1.000 au fost rănite, după cum relatează RIA Novosti. Unii utilizatori de internet au început să posteze pe Facebook şi Twitter înregistrări video realizate cu telefoanele mobile, în care se poate vedea cum simpatizanţii pro-Morsi trag cu arme de foc în camarazi ai lor pentru a acuza armata egipteană de violenţe, după cum notează agenţia rusă de presă citată.

Gruparea Fraţii Musulmani, ai cărei simpatizanţi sînt suspectaţi de atacul asupra sediului Gărzii Republicane, a lansat mai devreme un apel la “intifadă” împotriva celor “care au furat revoluţia”.

Se aşteaptă ca armata să facă în curînd o declaraţie specială cu privire la situaţia din capitală, transmite Sky News Arabia. O sursă militară a declarat canalului citat de televiziune că evenimentele de dimineaţă au suscitat o “mulţime de zvonuri şi informaţii false, încît se impun unele clarificări”. Surse medicale, citate de Sky News Arabia, relevă că numărul morţilor s-ar ridica deja la 70.

Egiptul traversează în ultimele zile o criză politică acută, care a condus la violenţe de stradă în diferite oraşe ale ţării. Săptămînă trecută, armata l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, numindu-l ca preşedinte interimar pe şeful Curţii Constituţionale, Adly Mansour.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.