Educarea diabeticilor

Diabeticii trebuie educaţi astfel încît să poată trăi o viaţă normală, în ciuda bolii. Educaţia persoanelor cu diabet constituie o preocupare permanentă a Fundaţiei „Speranţa Diabeticilor” din Turda.

Preşedintele acestei organizaţii neguvernamentale, Maria Mesaroş, a declarat că eforturile în acest sens continuă. Astfel, se aşteaptă aprobarea finanţării, din fonduri europene, a unui proiect ce prevede înfiinţarea unor centre zonale, destinate bolnavilor cu diabet. Maria Mesaroş a apreciat că în aceste centre ar urma să fie pregătiţi numeroşi voluntari, astfel încît aceştia să devină educatori ai bolnavilor de diabet. „După pregătirea în aceste centre, voluntarii noştri vor putea să transmită un mesaj similar cu cel al specialiştilor în educarea bolnavilor de diabet” a precizat Maria Mesaroş.

Pînă la sfîrşitul acestui an se va şti dacă proiectul va beneficia de finanţare din fonduri europene, a mai menţionat preşedintele Fundaţiei „Speranţa Diabeticilor”.

În aceeaşi ordine de idei, a educării bolnavilor, s-a editat ghidul „Controlează-ţi diabetul” iniţiat de Asociaţia Română de Educaţie în Diabet.

Autorii ghidului, un colectiv condus de către şef lucrări dr. Cornelia Bala, asistent principal Anca Minea şi profesor universitar dr. Maria Moţa speră că acesta va contribui la educarea diabeticilor, astfel încît aceştia să înveţe să îşi stăpînească boala prin adaptarea corespunzătoare a modului de viaţă.

Cartea se va distribui gratuit fiecărei persoane interesate, în cel mult două săptămîni, a precizat Maria Mesaroş. Fiecare asociaţie din ţară a persoanelor cu diabet va primi circa 100 de exemplare din acest ghid.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.