„Donatori de Viitor”, pentru copii din comunităţi defavorizate

Peste 100 de copii din comunităţi defavorizate sînt deja sponsorizaţi prin programul “Donator de Viitor”, lansat de World Vision România la 1 octombrie a.c. Programul este primul demers de tip „child sponsorhip” din România, prin care organizaţia le oferă românilor posibilitatea de a contribui la schimbarea destinului unei comunităţi defavorizate, susţinînd copiii din comunitatea respectivă.

Programul se derulează pe cinci paliere principale: educaţie, sănătate, dezvoltare economică, advocacy, dezvoltare spirituală. Prima etapă a programului se derulează în intervalul octombrie 2013 – septembrie 2014 şi vizează 13 comunităţi defavorizate din judeţul Dolj – unul dintre judeţele cu cel mai scăzut nivel de trai din România.

„Prin intermediul programului «Donator de Viitor», fiecare susţinător al campaniei ajută World Vision România să contribuie la schimbarea în bine a vieţii a 600 de copii. Problemele care vor putea fi rezolvate datorită donaţiilor primite acoperă o paletă largă: dotarea şcolilor şi grădiniţelor cu material didactic, mobilier, laboratoare de informatică, racordarea acestora la reţeaua de apă curentă, deschiderea sau modernizarea punctelor sanitare, îmbunătăţirea drumurilor de acces către şcoli, crearea de spaţii pentru activităţi culturale şi de petrecere a timpului liber, organizarea de excursii, tabere şi vizite la diverse obiective” – precizează reprezentanţii World Vision.

Cei care doresc să devină „donatori de viitor” trebuie să intre pe site-ul www.worldvision.ro/donator-de-viitor şi să îşi aleagă copilul pe care doresc să îl susţină. Donînd lunar 68 de lei, ei îi asiguri copilului ales şansa la o viaţă mai bună şi suport moral. Cu mai puţin de 2,5 lei/zi, donatorii îi pot da unui copil posibilitatea să meargă în fiecare zi la şcoală, să aibă caietele şi cărţile necesare, să se ducă la doctor atunci cînd este cazul şi să beneficieze de tratamentul corespunzător, chiar să meargă în excursii şi tabere. Donatorul va primi scrisori de la copilul ales şi informaţii despre evoluţia lui – au anunţat reprezentanţii organizaţiei.

Dacă 100 de copii au deja „donatori de viitor”, alţi 500 de copii înscrişi în proiect aşteaptă ajutorul semenilor. Toţi cei care doresc să susţină demersul World Vision pot sprijini unul din copiii înscrişi în program, prin donaţii lunare de 68 de lei, pe www.worldvision.ro/donator-de-viitor.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.