Divizarea Kosovo este singura soluţie, consideră premierul sîrb Ivica Dacic

 Premierul sîrb Ivica Dacic continuă să creadă că o divizare a Kosovo este singura soluţie şi este convins că liderii albanezi de la Pristina ar accepta acest scenariu, scrie sîmbătă agenţia de presă Tanjug.

Pentru guvernul sîrb, participarea la dialog nu reprezintă o problemă şi nu este o problemă nici cine va reprezenta cealaltă parte negociatoare, însă problemele sînt legate de subiectele ce vor fi abordate, a explicat Dacic pentru postul belgrădean de televiziune TV Pink.

‘Nu credem că ar trebui să mergem la negocieri plecînd de la premisa că problema este rezolvată. Încă discutăm şi ne gîndim cum să activăm un dialog politic care să ţină cont de interesele legitime ale sîrbilor şi albanezilor, aceasta fiind o precondiţie indispensabilă pentru o soluţie de durată’, a subliniat şeful executivului sîrb.

El a menţionat că guvernul său este pregătit să ducă dialogul la un nivel politic mai ridicat, explicînd însă că Bruxellesul nu poate obliga Serbia să recunoască independenţa Kosovo în contextul în care există cinci state din Uniunea Europeană care nu au făcut încă acest lucru.

‘Putem relaxa relaţiile dintre Belgrad şi Pristina pînă la aderarea la UE, ce va dura mai mulţi ani’, a spus Dacic. ‘Aceasta ar putea fi făcută prin intermediul unor soluţii sustenabile care să nu implice o recunoaştere forţată a independenţei Kosovo’, a conchis premierul sîrb.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.