Discriminare pozitivă

RADU VIDA

Nu ştiu cum, cînd, şi de ce, dar cineva a reuşit să inoculeze în mase ideea „omului providenţial”. Făt-Frumos pe calu-i alb (Mercedes, în varianta modernă), vine triumfător şi, ajutat de o baghetă magică, aduce bunăstare pentru tot norodul, tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte. O veselie generală, într-o societate pe care nu şi-au închipuit-o nici cei mai mari dintre utopiştii lumii. Aşa a fost cu Iliescu (soarele răsare!  –  vă amintiţi, nu?), aşa cu Constantinescu, aşa cu Băsescu… Acum, că lucrurile s-au dovedit a fi cu totul aiurea, se insistă în prostia respectivă şi se cere reinstaurarea monarhiei. Cu toate că nici regele Mihai I, nici Margareta a II-a nu au, în mîneca de la şorţuleţul de colonel-scriitor al lui Duda al  III-lea, nu au, zic, soluţiile miraculoase mult aşteptate de plebe. Căci, vorba unui contemporan, poa’ să vină şi tanti Merkel şi nenea Obama: tot un drac! Dar lucrurile acestea sînt încetăţenite nu numai la… nivel înalt. Mai nou, ministrul învăţămîntului se dă de ceasul morţii şi vrea să-i ţină pe „olimpici” în ţară. Merită să vedem cum.

Domnul Remus Pricopie vrea să ridice indemnizaţiile olimpicilor cu 14%.  Zice domnia sa că acest efort financiar nu se vede în buget, dar că ar avea un efect benefic asupra celor mai… „diştepţi dintre diştepţi”. Aşa o fi, cu partea întîi a raţionamentului. Dar: olimpicii, şi nu numai, pleacă din ţară din cu  totul alte motive. N-or fi ei cei mai căpoşi, pentru că, să recunoaştem, pentru a ajunge „olimpic internaţional” e nevoie de muncă, minte, pile, noroc şi multe altele. Aşa că nici cea de a doua iniţiativă, după care s-ar face înlesniri pentru a se face practică în marile companii internaţionale, nu ţine. Vor face practică, vor lua indemnizaţiile mărite şi… vor pleca spre cele zări. O dată, că tentaţia-i mare. Apoi, firmele din străinătate se întrec în a oferi condiţii pe care nimeni nu le poate oferi în ţară. Şi, nu în ultimul rînd, lipsa totală în ceea ce priveşte cultivarea sentimentului patriotic. Asta îi face pe tineri să-şi dorească, tot mai mult, viaţa în altă parte. Banul şi mai vechiul ubi panis ibi patria.

Problema ar trebui să se pună şi în alt fel. Pînă la urmă, olimpicii sînt o mînă de oameni. Nici mai deştepţi, cum spuneam, nici mai altfel, decît restul lumii. Dar: restul lumii pleacă! Specialişti cu mai puţină… vizibilitate, oameni pregătiţi, de cele mai multe ori pe spezele noastre, care obţin competenţe temeinice în unul sau altul din domeniile căutate pe piaţa muncii internaţionale. Şi care pleacă! Repet: cei mulţi, fără diplome deosebite, fără paradă de cultură, dar care, în timp, se integrează în alte culturi şi produc intelighenţie pentru ele.

Medici, abia ieşiţi de pe băncile facultăţilor, plătesc stagii la policlinici private şi, după şase luni… valea! Ingineri sau agronomi, care-şi aranjează practica din anii de studenţie pe la tot felul de fabrici şi uzine din UE sau SUA… nici că le pasă de eliberarea diplomei de absolvire că… valea! Artişti de toate soiurile, sportivi din te miri ce ramuri, nici că aşteaptă lucrarea de licenţă! Exodul e destul de mare şi al celor care apucă să se califice în vreo meserie, e la concurenţă cu cei care se gîndesc la munci necalificate sau, mai rău, cu cei care se gîndesc să facă carieră internaţională din pungăşii. De toţi avem nevoie! Fără discriminare. Poate că la supărare ne-am dori să scăpăm de hoţi şi tîlhari, sau ne-am dori ca ţiganii să rămînă prin cele ţări, forţîndu-i la cine ştie ce integrare miraculoasă, pe care noi n-am reuşit-o încă. La o analiză rece, se dovedeşte că nu-i deloc aşa. Şi răufăcătorii pot fi (re)educaţi, şi ţiganii integraţi. E nevoie însă de o reconstrucţie generală a societăţii româneşti, în care tradiţia şi elementele moderne să se armonizeze, în care să existe locuri de muncă pentru toată lumea şi entităţi ale unei educaţii temeinice. Lipsa perspectivei îi face şi pe unii şi pe alţii să-şi ia lumea în cap. Şi chiar dacă acest fenomen se va elimina, tot vor fi semeni care vor pleca spre alte zări. Pentru că omul are acest drept. Această libertate de a alege unde să trăiască. Şi cui să-i transmită din puterea minţii şi braţelor lui.
Aşadar…