Despre clădiri istorice şi protecţia patrimoniului construit

Două evenimente în cadrul cărora s-a discutat, ştiinţific şi aplicat, despre patrimoniul construit şi protecţia acestuia au avut loc, în aceste zile, la Cluj-Napoca.

În perioada 20-21 septembrie a.c., Fundaţia „Transsylvania Nostra” şi Asociaţia Restauratorilor de Monumente Istorice din Transilvania au organizat cea de a 14-a ediţie a Conferinţei Internaţionale de Structuri Portante Istorice, tematica fiind axată pe „Protecţia structurilor portante istorice şi societatea”. Au avut loc prelegeri legate de cerinţele societăţii faţă de protecţia structurilor portante istorice, dezbateri, au fost prezentate studii de caz, fiind tratată relaţia dintre structurile portante istorice şi specialiştii în intervenţii la aceste structuri, respectiv beneficiarii şi finanţatorii acestora; în 21 septembrie, participanţii au efectuat o excursie de studiu la Cetatea Karoly din Ardud, la Castelul Karoly din Carei şi la Centrul Militar din Zalău.

În 22 septembrie a.c., Fundaţia „Transsylvania Nostra” în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj şi Biroul teritorial al regiunii de dezvoltare Nord-Vest al Registrului Urbaniştilor din România organizează evenimentul cultural intitulat „Protecţia patrimoniului construit şi societatea” (ora 9, în sala de conferinţe a Asociaţiei Minerva, Str. Napoca nr. 16). În cursul evenimentului – organizat cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului – vor avea loc discuţii pe tema protecţiei patrimoniului şi societatea, urmate de dezbateri la o masă rotundă, formularea concluziilor şi închiderea oficială. Se va efectua o vizită la Chios, la ansamblul de arhitectură recent restaurat. Intrarea la eveniment este liberă, fiind aşteptaţi toţi cei interesaţi de patrimoniul construit.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.